marți, 28 noiembrie 2006

Spammerul Bachus aduce neputinţa

După cum arată librarything, citesc de multă vreme Trupul ştie mai mult. Mă întreb ce e cu sfîrşeala asta care mă cuprinde după cinci-şase pagini, refuzul de a urmări ideile uneori elegant exprimate, alteori confuze. Mă confund cu textul şi nu mai e nevoie să citesc, îmi scapă sau îmi e teamă de acest corp care ştie mai mult, care are alte ritmuri, altă înţelepciune? Iată :

Cum ai putea vorbi despre o carne tristă, despre o carne amară, despre o carne care ia foc, despre corpul care plînge în sine neauzit, despre senzaţia fizică a inimii care ţi se strînge, îngheaţă? Ce e cu aceste stări pe care le numim melancolie, dezabuzare, dor, spaimă?

Cum să citeşti aşa ceva?Cu ceaţa care îţi umezeşte nările şi părul dimineaţa, cînd unii oameni visează sau se ceartă în bucătărie, cu mirosul varului, cu gustul greţos al cornului cu gem. Cam aşa, în timpul acestor lucruri s-ar putea citi.

4 comentarii:

poupee_rousse spunea...

nu e asa greu sa citesti un astfel de text...e foarte dureros in schimb sa ti-l asumi! sa te confunzi cu el, sa fii fiecare litera a lui si totusi in acelasi timp sa fii si propria ta persoana!

hiacint spunea...

mai ales atunci cînd apar generalităţi ca experienţa, vîrsta, personalitatea. m-a pus în dificultate cartea; dacă eram din bucureşti, aş fi vrut să îl văd pe autor, pe stradă, la o lansare, la o ceva. curiozitatea.

huzur & urmuz spunea...

o, cum, un asemenea text poate fi chiar savuros după:
- o porţie de cartofi prăjiţi de ieri;
- o cafea pentru care nu ai avut decât jumătate din cafeaua necesară;
- un preinfarct al unui obez;

Astea-s texte, important e mecanismul individual care declansează empatia; adică de ce te afectează?

suzi spunea...

vai da carnea mea nu e trista deloc deloc... ma deprima aceste manifestari literare...