Explicaţia pentru stările contradictorii prin care trec e desigur vremea. Că e frig, pereţi reci, scaunul rece prin pantaloni, mînerul de gheaţă al uşii,oase care scîrţîie, gura care nu mai spune ce vreau.
Bunica, una din ţaţele brave, avea un fix cu lucrul de bun. Fuste plisate, covoare cusute în model întortocheat, pături, rochii, împletituri, batiste, făină, ochelari, hîrtie de scris- toate erau de bun, păstrate în pod sau în odaie pînă se decolorau, îngălbeneau, pînă le mîncau moliile. Supărată le scotea bunica afară la aerisit sau le punea pe foc, bombănind. Sau le spăla pînă scotea din ele mirosul de stătut.
Aşa ţin şi eu de bun carnete, agende,ziare, stilouri, genţi, rochii, ciorapi, însemnări pentru blog, proiecte, cercei, creme. Ca şi cum avîndu-le adunate undeva îmi e mai bine, sunt mai sigură, mai matură: am agonisit. Pe urmă îmi vin idei revoluţionare şi le scot de prin cotloanele lor: învechite, destrămate, înduioşătoare, fără miros, fără sens. Şi mă gîndesc ce fel de fiinţă le-ar putea păstra.
Bunica, aprigă şi vicleană, nepoliticoasă şi plină de întîmplări, cicălitoare, pe care nu am întrebat-o ce o doare şi dacă vrea ceva sau cum arăta lumea cînd ea era tînără. Nici nu m-am gîndit că ar fi altcineva decît bunica.
7 comentarii:
eu nu mai tin nimic de bun (in afara de o fusta care nu-mi mai vine de citiva ani - deci o tin pentru cind oi fi eu buna), dar tineam mai ales carnetele de bune!pe care nu le-am scris niciodata si le mai am si acum. si cind eram la jovena tzineam de bune niste... borcanashe, nu stiu de ce...:)
mda... nu doar mamaia folosea expresia asta. si mama o foloseste. mai ales cand este vreo ceva de aruncat: cum sa arunci ceva de bun?!? da, este bun, dar nu stiu cat de trebuincios mai este...
eu unul am aruncat totul. haine, caiete (mai ales caiete!!!), carnete de note, poze... totul totul.
si nu pentru ca vreau sa traiesc in prezent si nu in trecut. nu pentru ca vreau sa redescopar tot ce am dat, voit, uitarii.
grea boala cu de bun-ul. am si eu ca suzi vreo doua rafturi pentru cind oi fi eu buna (pentru ca-s bulendre misto primite de la doua prietene, doar ca deosebit de somaleze bulendrele alea, or eu am incaput cu chinuri la inceput in ele si de-atunci...)
la noi era ca lucrul nou cumparat e de bun, doar ca eu, intrata in lucrul nou, cu greu mai ieseam (mama ma intreba daca ma si culc incaltata cu papucii noi) (cu papucii nu, dar cu hainele fara remuscari). si venea ziua de duminica, aniversarea nu stiu cui, Craciunul, Pastele si ma trezeam iar ca n-am ce imbraca... :-) (paf, perdaful, in zi de sarbatoare)
Mi-e dor de Bunica, nu in ultimul rind.
Dar nu o să mai încăpem în casă de atîtea lucruri de bun! Eu deja nu mai am loc nici pe dulap, darămite în.
Dar mă tot gîndesc la o pereche de pantofi maro(n) închis pe care îi ţinea bunica de sărbătoare şi nu i-a încălţat niciodată, că nici o sărbătoare nu era aşa mare. Apropos, pantofii ăia sunt la mare modă acum.
Anatropos, norocul meu că am o familie strîngătoare care pune la punct pe membrii rebeli ca mama, care aruncă tot, tot. Bine că i-am luat din dulap(:D!) nişte poze de cînd era elevă şi caietul de română, că altfel...
de bun...e interesanta expresia asta, desi sunt familiarizat cu ea tot de la bunici... de bun eu nu am decat masina pe care nu mi-o da tata ca zice ca o aduc ca pe bicicleta: fara faruri:) in rest, de bun am tot, dar in acelasi timp folosesc tot, pt ca am ajuns la concluzia ca viata e prea scurta pt a o lasa "de buna":)
ar trebui sa vorbesti mai mult cu bunica :)
schimbarea incepe din trecut
nu, nu, schimbarea a început cu mutări de mobilă prin cameră, măi(aşa o expresia ultra colocvială!), bibliotecile astea sunt făcute să ţină cărţi sau să ţină bibelouri şi poze înrămate?
Trimiteți un comentariu