The Closest Thing to...?

In Mainz, la concert. Katie Melua e atit de mica si de fragila, incit te intrebi de unde are atita voce. Nu cred ca o pot spune fara sa fiu patetica: a fost asa de frumos!

Balada cafenelei triste

A fost odata...O camera pe jumatate luminata, cu mobila veche si o oglinda in fata patului. Neterminata. Mare si goala, desi hainele nu mai au loc in dulapuri si stau atirnate pe umerase ca si cum ar fi umbrele oamenilor.O camasa nu inseamna nimic atunci cind nu e purtata de nimeni.Dar si umerasul poate fi foarte bine cineva.

A fost odata... un domn care se numea William si fuma pipa. Are poza pe coperta a patra a cartilor pe care le-a scris, a traducerilor si in wikipedia. A inventat o tara a lui, tinutul cartilor sale si a scris despre oamenii de acolo, oamenii sai, care nu au devenit oamenii cititorilor. Nu au avut cum sa devina, fiindca acesti cititori sunt facuti dintr-un aluat moale, citeodata au cocoloase, mare rusine li se pare sa inghita si sa sufere, sa fie demni si sa plinga, sa tina o promisiune. Prefera sa manince sandvisuri si sa se amuze. Altii gasesc oamenii lui William prea departe, din timpul sclavilor negri, din spatiul hamburgerilor si tricourilor largi(care oricum nu erau pe atunci). Domnul William a fost intr-un fel ca personajele sale, a scris despre moarte mindru, a avut gura amara si nu s-a aplecat pentru scris sau pentru legat sireturile. A asezat scaunul cum trebuie, si-a ridicat pantofii. E asa de simplu.

A fost odata...o doamna pe nume Carson McCullers. A scris mai multe carti, din care una- The Ballad of the Sad Cafe- a ajuns intr-o camera mare,cu un pat si o oglinda, sub ochii mei. Ea scrie aici, in micul roman, cu aceeasi ne-aplecare a lui Faulkner. Scrie despre un oras si o ferma, despre o femeie cu coapse puternice si cizme de umblat prin mlastini, despre un cocosat lunecos. Scrie despre utopia dragoste cam asa: (cum- va spune post-ul de mai jos)

The Ballad of the Sad Café

"First of all, love is a joint experience between two persons- but the fact that it is a joint experience does not mean that it is a similar experience to the two people involved. There are the lover and the beloved, but these two come from different countries. Often the beloved is only a stimulus for all the stored-up love which has lain quiet within the lover for a long time hitherto. And somehow every lover knows it. He feels in his soul that his love is a solitary thing. He comes to know a new, strange loneliness and it is this knowledge which makes him suffer. So there is only one thing for the lover to do: He must house his love within himself as best he can; he must create for himself a whole new inward world- a world intense and strange, complete in himself. Let it be added here that this lover about whom we speak need not necessarily be a young man saving for a wedding ring- this lover can be man, woman, child, or indeed any human creature on this earth.

Now, the beloved can be also of any description. The most outlandish people can be the stimulus for love. A man may be a doddering great- grandfather and still love only a strange girl he saw in the streets of Cheechaw one afternoon two decades past. The preacher may love a fallen woman. The beloved may be treacherous, greasy-headed, and given to evil habits. Yes, and the lover may see this as clearly as anyone else- but that does not affect the evolution of his love one whit. A most mediocre person can be the object of a love which is wild, extravagant and beautiful as the poison lilies of the swamp. A good man may be the stimulus for a love both violent and debased, or a jabbering madman may bring about in the soul of someone a tender and simple idyll. Therefore, value and quality of any love is determined solely by the lover himself.

Is for this reason that most of us rather love than be loved. Almost everyone wants to be the lover. And the curt truth is that, in a deep secret way, the state of being beloved is intolerable to many. The beloved fears and hates the lover, and with the best of reasons. For the lover is for ever trying to strip bare the beloved. The lover craves any possible relation with the beloved, even if this experience can cause him only pain."

Lumesti

Asta am mincat eu de dimineata. Una se cheama Dinkelbrot si cealalta Spundekäs...si cealalta rosie. Mmm...
Si ca sa fac in sfirsit blog de oftat-dupa cum se vede si in postul anterior-, am o usoara depresie, citesc cu voce tare poezie exilata si ascult Serghei Rachmaninoff, scaunul scirtiie si am un tricou negru spalacit. Deci?

Ma doresc inapoi

Buna, ma numesc hiacint si tocmai am intrat in grupul celor care aud voci. Miezul noptii venind, eu cu mintea adormita, tremurind sub plapuma, aud un clipocit in ureche, ca o voce de copil, ca un picur de ploaie:Liebe. Si nu era nimeni in camera, acelasi nimeni in inima mea.

A doua scrisoare inchipuita

Te simti confortabil in conversatie?Iti place sa nu lasi nici un strop de tacere?Ca si cum ar fi o impolitete grozava sa nu spui nimic vreo citeva minute. O fi? Pentru mine nu,doar stii, sa tac in fata cuiva e aproape un semn de apreciere, sa nu ma agit neaparat ca am o parere, sa nu incep povesti de tinerete, sa nu vorbesc entuziast de planurile mele. Cind cauti o cale spre celalalt, e greu de crezut ca o poti gasi spre fiecare celalalt. Dar nu iti scriam fraze generale: am vazut oroarea, mindria nedefinita, mareata statuie Germania. E de un verde bolnav, inconjurata de ingerul pacii si cel al razboiului, de mama Mosel si tatal Rhein, de o hiperbola razboinic-armata ametitoare. Lasi capul pe spaaate, te uiti la uriasa aceasta, te intrebi ce e si de ce e, noi care am pierdut sentimentul patriei usw. nu suntem chiar impresionati, mai degraba speriati. Drumul pina la pietrele acestea e reala impresie: stradute inguste, pietruite, perdele cochete si o liniste placuta. Stii insa, ceva se petrece: dincolo de perdelute ceva se petrece, obloanele au in spate fiinte care respira. De cind sunt aici, ma intreb cum sunt aceste fiinte, ce au in minte si ce doresc. Revin astfel la fiecare celalalt: e de-a dreptul nesanatos sa te interesezi de fiecare detaliu. Sa credem ca nici nu e posibil. De aceea, draga, in loc sa iti povestesc despre Weinfest, Brunnenfest, o piesa de teatru la ruine, labirintul strazilor burgheze, cartea despre vampiri si The Brooklyn Follies a lui Auster, m-am oprit la Niederwalddenkmal, sa ti se faca frica si tie.(eu m-am simtit asa de mica...)

La produs, desigur

Apropo de Scornelius de la Liternet si produsele Eminescu, delectati-va cu Goethe de aici
Poate apa minerala de care e vorba pentru racorire si...sosetele Eminesq pentru mine, ca am inghetat.

Prima scrisoare inchipuita

Cum te stiu amatoare de coincidente, amanunte, exagerari, incep cu note din tren (observi, probabil, nervul scrisului meu, ca nu am diacritice): am stat in fata unei babute care ofta. Purta un inel in forma de sarpe. Linga mine, un domn semana cu mad din profil, ceea ce m-a facut destul de stinjenita...bine, recunosc, aproape ca m-am holbat la el. Un altul aparea misterios la fiecare 45 de minute sa isi ia un mar dintr-o valiza neagra cu cifru. Eu, inconstienta, cum sunt si acum, eram in afara acestor personaje, privindu-ma si pe mine, cuminte, perfect mulata pe cuvintul "draguta".

Vecinul de ameteli din avion a pierdut autobuzul, noi aveam masina, din fericire. Cind doresti sa fii kurz und knapp...ei,da, si putin nedrept, poti spune ca Germania incepe cu o culoare: bej. Haine in nuanta asta, amestecata cu verde sau cu alb, politete in aceste nuante, o linie dreapta care permite denivelari, totusi. Sa nu crezi ca imi e dor de culorile tari ale orasului meu...sau de mirosurile tari, de zapuseala (ciudat, chiar si atunci cind e frig) si muzici tari. Nu.

Ajungind la "nu", pot continua cu detaliile meteo: ploaie, nori (gri sau bej?), o bluza cumparata in graba, tremur continuu si dureri siciitoare in oase. Plus o albina care m-a intepat pe neprevazute.Sunt incapatinata, totusi, in loc sa beau ceai fierbinte, cer eiskaffee si daca nu apare soarele, o sa ma port ca si cum ar fi. Ma rog, ar parea putin straniu...o mica denivelare. La fel cum a fost si aventura unei cartele pentru telefonul meu mofturos. Din Neuwied in Koblenz, Sie brauchen Pass, bitte, warum,ca sa cumperi o cartela???. Intr-un final, am aratat ca nu sunt o terorista si atunci telefonul si cartela nu au vrut sa coopereze. Le-am convins cu un gest brutal de perete. Asa!

Urit mai arata fara diacritice...mai bine incep sa pun poze.

Supă de legume

Şi cum îmi duceam eu existenţa de legumă- cu teamă să nu ajungă pe o tablă la prăjit şi apoi să se înece în ulei cu ceapă, vă zic
cum căutam un lucru docil pe care să îl bag în valiză a.î. să fie prea plină, să se desfacă poc
cum deschideam uşa biroului pe care îl am din clasa a 3-a şi cădeau toate cărţile, caietele, hîrtiile, pungile, pixurile terminate, doi gîndaci şi o piesă de puzzle
cum mă uitam la ele în cădere, după un pas în lateral- nu s-au oprit nici acum
cum în acelaşi timp citeam o însemnare de blog frenetic
şi suna telefonul
şi cele patru etaje de deasupra se zguduiau, muziceau, zdrăngăneau, trosneau
intens
vecinii sunt legaţi cu un fir de aţă, ştiu eu, se apucă unul de dărîmat pereţi-devine model pentru ceilalţi
şi tot intens
mirosea a compot şi prăjituri

ei, cum se întîmplau lucrurile acestea
m-am gîndit eu aşa:
trebuie să existe un sens în toate astea, de la ibric pînă la domnişoarele care-şi fac părul alb, de la tanti din stradă care urlă la mobil să aud şi eu pînă la lipstickul nimfetelor. Aşadar.

Pe de altă parte, masa pustie e de evitat în următoarele săptămîni din motive de miros überturistic în postări.

Celălalt lector

Aşteptam un text ca acesta
Îmi dă senzaţia că ajung la mine prin povestirea altuia, fără să mă invite la vorbă, completări, refuzuri.

ce vrea să zică poetul?

Invazia tăcută şi tenace de spam mi-a adus un început de poezie. Poftim:

" Maybe I was smiling on the outside-but I was pretty gloomy on the
inside. Jim, you are getting yourself in deeper..."
Să sper într-o eventuală continuare?
Ei, da, continuă:"...fire. I dared not look in the mirror for fear of what I would see there "