Te simti confortabil in conversatie?Iti place sa nu lasi nici un strop de tacere?Ca si cum ar fi o impolitete grozava sa nu spui nimic vreo citeva minute. O fi? Pentru mine nu,doar stii, sa tac in fata cuiva e aproape un semn de apreciere, sa nu ma agit neaparat ca am o parere, sa nu incep povesti de tinerete, sa nu vorbesc entuziast de planurile mele. Cind cauti o cale spre celalalt, e greu de crezut ca o poti gasi spre fiecare celalalt. Dar nu iti scriam fraze generale: am vazut oroarea, mindria nedefinita, mareata statuie Germania. E de un verde bolnav, inconjurata de ingerul pacii si cel al razboiului, de mama Mosel si tatal Rhein, de o hiperbola razboinic-armata ametitoare. Lasi capul pe spaaate, te uiti la uriasa aceasta, te intrebi ce e si de ce e, noi care am pierdut sentimentul patriei usw. nu suntem chiar impresionati, mai degraba speriati. Drumul pina la pietrele acestea e reala impresie: stradute inguste, pietruite, perdele cochete si o liniste placuta. Stii insa, ceva se petrece: dincolo de perdelute ceva se petrece, obloanele au in spate fiinte care respira. De cind sunt aici, ma intreb cum sunt aceste fiinte, ce au in minte si ce doresc. Revin astfel la fiecare celalalt: e de-a dreptul nesanatos sa te interesezi de fiecare detaliu. Sa credem ca nici nu e posibil. De aceea, draga, in loc sa iti povestesc despre Weinfest, Brunnenfest, o piesa de teatru la ruine, labirintul strazilor burgheze, cartea despre vampiri si The Brooklyn Follies a lui Auster, m-am oprit la Niederwalddenkmal, sa ti se faca frica si tie.(eu m-am simtit asa de mica...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu