Supă de legume

Şi cum îmi duceam eu existenţa de legumă- cu teamă să nu ajungă pe o tablă la prăjit şi apoi să se înece în ulei cu ceapă, vă zic
cum căutam un lucru docil pe care să îl bag în valiză a.î. să fie prea plină, să se desfacă poc
cum deschideam uşa biroului pe care îl am din clasa a 3-a şi cădeau toate cărţile, caietele, hîrtiile, pungile, pixurile terminate, doi gîndaci şi o piesă de puzzle
cum mă uitam la ele în cădere, după un pas în lateral- nu s-au oprit nici acum
cum în acelaşi timp citeam o însemnare de blog frenetic
şi suna telefonul
şi cele patru etaje de deasupra se zguduiau, muziceau, zdrăngăneau, trosneau
intens
vecinii sunt legaţi cu un fir de aţă, ştiu eu, se apucă unul de dărîmat pereţi-devine model pentru ceilalţi
şi tot intens
mirosea a compot şi prăjituri

ei, cum se întîmplau lucrurile acestea
m-am gîndit eu aşa:
trebuie să existe un sens în toate astea, de la ibric pînă la domnişoarele care-şi fac părul alb, de la tanti din stradă care urlă la mobil să aud şi eu pînă la lipstickul nimfetelor. Aşadar.

Pe de altă parte, masa pustie e de evitat în următoarele săptămîni din motive de miros überturistic în postări.