Somnul național

Cu sobor de preoți, chemați să țină o slujbă de binecuvântare a poporului român, cu deja previzibilii militari, îmbrăcați de paradă, cu oficiali locali care și-au apăsat în neștire palma dreaptă sub țâța stângă (semn că îi doare la inimă când aud fanfara) a fost sărbătorită vineri ziua imnului național! Cu Majusculă.

Ritualuri laice, adorate de politicienii, care cu ocazia asta arborează afectate chipuri de îngropăciune, babe care se piaptănă într-o lume ce arde, totul doar pentru a fi sărbătorit un text pus pe o melodie!

Cărți grozave, în vara asta!

Am citit cu nemărturisibile delicii, în aproximativ o lună, câteva cărți pe care le-aș recomanda și dușmanilor. Acestea sunt: David Vann - Legenda unei sinucideri (nuvele, proză scurtă - dar solidă! o voce de-o sălbăticie aparte), Alessandro Baricco - Mireasa tânără (roman pe alocuri márquezian, pe alte locuri llosian, de-o împovărătoare senzualitate, cu atelierul scrisului & ars poetica la vederea cititorului, dar perfect integrate în flux), Billy Bathgate de E.L. Doctorow - o poveste vâltorească, o bulboană a scrisului american (portretul lui Doctorow atârnă pe același hol cu ale lui H. Miller, Updike, P. Roth, Auster etc).

Alt caz de puer aeternus

„Este, poate, o ultimă încercare a bărbaților de a-și salva masculinitatea. Asta înseamnă, pur și simplu, că anumiți tineri dominați de mamele lor își caută scăparea în lumea intelectului, fiindcă acolo mama, mai ales dacă este o femeie de tip pământ, cu un animus stupid, nu poate ajunge. 

Se strecoară de sub fustele ei în lumea intelectului, unde ea nu-l poate urma. Pentru că, inițial, este o încercare de a scăpa de puterea mamei și de presiunea animusului, prin intrarea în lumea cărților și a discuțiilor filosofice, pe care ei cred că mama nu le înțelege, manevra nu este total distructivă. 

Ei își creează astfel o mică lume proprie, discută cu alții și au satisfacția că fac ceva ce femeile nu înțeleg. În acest fel, ei se îndepărtează de feminin, dar își pierd masculinitatea pământească, ce rămâne în gheara mamei.”

Și aș putea continua să citez întregul volum: Marie-Louise von Franz - Problema Puer Aeternus, Nemira, 2016, trad. Anca Bodogae.

Răul banal

Trăim "în direct" banalizarea răului, așa cum a definit-o Hannah Arendt. Suntem condiționați să integrăm mai ușor anumite evenimente cu un caracter violent, cât timp acestea sunt mânate de o ideologie, de un scop oficial, de o Cauză ce-i împinge în "luptă" pe semenii (?) noștri dezaxați.

Suntem mai puțin dispuși să acceptăm Răul atunci când manifestările acestuia nu par să aibă un motiv de circulație "oficială" (dintre cele cu care suntem bombardați mediatic: foamete, șomaj, persecuții religioase, ultra-liberalism, criza economică etc).

În elanul conformist (și rău intenționat) de a identifica mereu mobíle sociale (comunitare) înapoia unor acte așa-zis teroriste, de ucidere în masă, am uitat de mobílele individuale, psiho-clinice! Convingerea mea este tot mai aprigă că, neîndoielnic, există un terorism organizat (ideologic), dar și, colateral, o contagiune masificată ce "activează" (trezește) tot soiul de psihopați anonimi în căutarea unei glorii postume.

Într-un fel pervers, dar greu de evitat, tocmai faptul că acești neica-nimeni de cartier sunt căutați cu servicii secrete, cu câini și cu armate de mascați le dă lor apă la moară! Mobilizarea asta ulterioară de forțe (& de mass-media!), pe care ei știu că o pot declanșa, cu un efort minim, încununarea unei vieți până atunci fără istoric, îi excită demențial și le dă un sens morții.

Stare

Gefühl der ohnmacht 

Populism

Treaba cu populismul nu e că acesta naște "monștri" ca Trump, ci taman invers: că unii, elite carismatice dezaxate (ca Trump), nasc (resuscitează) populismul! Populismul somnolează, permanent, gata oricând să fie activat, undeva în bulbul rahidian al masselor. 

 E ca și-n cazul evreilor. Antisemitismul "naște" evreii și nu viceversa.

Lisa Gerrard (Dead Can Dance) - Sanvean

Anticapitalismul

„Problema moralei evitate, adică a căutării vinovaților aiurea, în altă parte, este o problemă general umană. Sînt puțini oameni care se declară anti-capitaliști din convingerea că lumea în general este strâmbă și trebuie îndreptată prin acțiune umană. Cei mai mulți, imensa majoritate a anti-capitaliștilor trăiesc această stare și se poziționează astfel din invidie, egoism și chiar dintr-o frondă “anti” care este chemată să le mângâie orgoliul personal și să-i ajute să-și trăiască propria viață ratată.

Forța ideilor socialiste, de egalitate între oameni, nu trebuie luată în glumă. Oamenii pot fi seduși ușor, mai ales atunci când acumulează frustrări și pot deveni ușor sclavii unor utopii sau a unor modele false de tip societar. Istoria umană este plină de asemenea exemple. S-au purtat războaie, au izbucnit revoluții și s-au pierdut milioane de vieți în slujba utopiilor ce aveau în centrul lor ideea că oamenii trebuie să fie egali. 

Gândirea liberală consideră dimpotrivă că oamenii sînt diferiți de la natură, că nu dispun de aceleași, abilități și capacități, fiind indivizi distincți. În acest fel liberalismul recunoaște diferența dintre oameni. Pentru liberali, oamenii nu pot fi egali decât în fața legii, legea fiind singurul element chemat să niveleze social. Inegalitățile de ordin natural nu pot fi luate în discuție pentru că omul, indiferent cât ar acționa asupra lor nu le poate estompa. De aceea anticapitaliștii se vor concentra pe eliminarea diferențelor date de construcția socială umană.”

          Anticapitalismul - Dorel Dumitru Chirițescu, Dilema Veche 

Puer aeternus*

"Dacă un bărbat are o anima infantilă, va trece prin multe suplicii sentimentale și dezamăgiri, dar, după ce le-a depășit, începe să cunoască femeile și pe el însuși și atunci devine, cu adevărat, matur emoțional." 

"(...)Astfel și trebuie să se întâmple, pentru că singura vindecare a personalității infantile stă în suferință. Dezvoltarea personalității are loc doar în urma suferinței, ea nu poate fi ocolită. Nucleul infantil este inevitabil torturat." 

"Este mai bine să te comporți ca un copil și să-ți primești loviturile, pentru că astfel suferi și prima materia se transformă treptat." 

"Aș spune, de aceea, că sursa suferinței adultului este copilul din el; este ceea ce suferă, pentru că partea noastră matură ia viața așa cum este și, din acest motiv, suferința e mai mică." 

"Însă copilăria este marcată de tragedii atât de profunde încât putem afirma că partea noastră autentică este copilul din noi și aceasta este partea care suferă, cea care nu poate accepta realitatea sau care încă reacționează ca un copil în interiorul adultului, spunând: Îl vreau pe tot și dacă nu-l primesc, e sfârșitul lumii. Totul e pierdut." 

"Am putea spune, așadar, că sursa suferinței noastre este ceea ce e autentic în noi și naiv ca un copil."
___________________ *Marie-Louise von Franz - Problema Puer Aeternus, Nemira, 2016

Proteste. Franța

Ce altceva am putea aștepta de la o stângă stradală (debusolată intenționat de niște elite ideologice ce se revendică de la cel mai dement marxism), care la finalul iernii trecute a ieșit să manifesteze până și contra retragerii cetățeniei franceze persoanelor (dovedite și) condamnate pentru activități teroriste! Hollande, președinte fără statură, a retras legea.

Stă scris: stânga tembelă simpatizează în secret (?) cu teroarea menținută de islamul radical în Franța și se coboară până acolo încât nu are nici o zvâcnire morală (sau de conștiință), folosind radicalii islamici drept carne de tun pentru a-și perpetua clasica și revoluta luptă de clasă. Stânga militantă franceză a pus ideologia în mâinile islamului radical. Sper că e clar că nu mă refer la PS când spun "stânga", ci la mișcarea gauchistă subterană. O sumă de intelectuali nerezonabili, conectați la o masă decerebrată de elevi, studenți și muncitori sugari.

Alegând să continue greva, în condițiile unui înalt risc de atentat (& ținând cont de starea incertă a economiei), sindicaliștii sunt, o dată în plus complici, prin conștienta destabilizare a țării, cu potențialii teroriști, cu dușmanii Franței și ai lumii occidentale.

Dor*

„Ea ieșea mereu în curte, în vârful degetelor, desculță, îi era sete ca după pește sărat. Noaptea era mare și largă, nu se mai termina, și peste case, albind acoperișurile de tinichea și făcând să lucească galben țiglele, trecea luna rotundă și grea de dragoste, ca o cățea în călduri.” 

_______________ 

*D.R. Popescu - Dor (din volumul Mări sub pustiuri, Opere I, Polirom, 2010)

Nu ești eu

Tocmai am terminat G. Liiceanu - Întâlnire cu un necunoscut:

"Cred că Cioran a prins bine esența eului: Nu ești "eu" decât atâta vreme cât nu exiști pentru alții. Orice oglindire în alții te deformează, îți impune o poză. Să ne gândim numai ce schimbare se produce în noi, când știm că cineva ne privește. Concluzia: orice ieșire pe scena socială se soldează cu o pierdere a eului."

Întâlnirea... lui Liiceanu și Despre lucrurile cu adevărat importante a lui Al. Paleologu mi-au salvat luna de lectură. M-au salvat, de fapt, de Cărtărescu! Mă împotmolisem, iarăși, în cvasi-ilizibilul Solenoid. Mă învăluia îngrijorarea că n-o să termin nici o carte în iunie, înglodat în falsul tratat de medicină, anatomie, visologie, disecție, entomologie și mizerabilism al lui Cărtărescu. Un talent rătăcit întru lexicomanie! Fantasticul, ce ar fi putut constitui savoarea cărții, agonizează sufocat din cauza groazei cărtăresciene de vid, a neîncrederii în elipsă.

Prin comparație, cărțile lui Liiceanu și Paleologu au fost pentru mine oaze de înțelepciune răcoroasă și izvor de gândire cu propriul cap. Cărtărescu nu lasă loc gândirii cu propriul cap. El are pretenția că (să) scrie totul! Un adevărat demiurg... Demi murg.

Țâfnă hipsterică

Te trezești că reformezi (primenești) naibii partidul și nu te mai votează decât o mână de idealiști ceva mai umblați prin țări străine! N-ai baroni, n-ai voturi - la asta re rezumă totul. Problema nu este că ai baroni, ci că nu ai!

Românul generic îl admiră pe tâlharul politic. "Nu de prost a furat ăla cât a furat!" Lui să-i aduci înaintea ochilor țepari notorii, ca românul să-și depună la picioarele lor ofranda votului. Cu patru mâini i-ar ștampila!

Românului nu-i plac necontaminații. Ăștia, curați penal, cinstiți, necunoscuți, prea îi amintesc câte straturi de jeg ascunde el însuși pe sub hainele bune, de duminică.

Românii au ajuns să facă scenarii între ei, mai în glumă, mai în serios: "Pentru câte milioane ai accepta să stai cinci ani în pușcărie, știind că la ieșire te vei bucura în pace de banii furați?" Auzi întrebări din astea peste tot. Chiar între oameni despre care ai băga mâna-n foc că-s serioși.

Pe de altă parte, mi s-a adeverit premoniția: Facebook-ul „protestatar și responsabil” de astă-toamnă constituie doar o minoritate obosită (și gălăgioasă). Își alege cu o minuțiozitate snoabă temele „pe” care consideră că merită să iasă din casă pentru o atitudine civică. Pentru mulți dintre ei, se pare, protestul e o formă cool de a-ți petrece timpul liber. Mai cool decât a participa la alegeri în calitate de electori („uitând” că în urma felului cum alegem suntem afectați pe termen lung). La alegeri nu ești suficient văzut. Nici de gașcă, nici de tv etc. Nici măcar nu e legal să postezi fotografia cu buletinul de vot pe pagina ta de Facebook (ca Huidu). Ca atare, plicticos...

În București, nici măcar această minoritate de protestatari virtuali nu a ieșit duminică la urne. La Timișoara, la Arad, la Cluj nu era cazul unei mobilizări civice, nu era semnalat nici un pericol. Dar în București dezastrul fusese întrevăzut din sondaje, acum luni de zile.

Cărtărescu s-a răzgândit!

Mariuse Chivule, acum trebuie să citești și "noul" volum Solenoid. Ai elogiat fără frâie o lucrare născută gata vetustă. La numai câteva luni de la (prima) apariție, autorul a periat-o!

Solenoid, așa cum a ieșit in ediția întâi (Humanitas), costând o groază de bani (mai costă o groază de bani, pentru că se află încă pe rafturi), nu era ediția "definitivă". Nu era "periată".

După ce a lansat cu autografe ditamai bolțarul, autorul s-a gândit să-și recitească lucrarea. Citind-o, a găsit greșeli de tot soiul. Și a decis, împreună cu G. Liiceanu (presupun), să scoată o ediție revizuită (pe care nu am văzut să fie inscripționat că este una revizuită).

Mi se pare o pură bătaie de joc față de publicul său fidel (ce numără nu puțini adulatori)! Ar fi putut măcar să păstreze tăcerea asupra acestei tâmpenii și să comită revizuirea pe muțește. Știind asta, un maniac bibliofil ca mine mai poate (re)citi și păstra în bibliotecă cărțoiul scos în primă instanță, fără a gândi că este, de fapt, un rebut destinat topirii!? Potrivit declarației neglijente obținută de Digi24 de la M.C., tipăritura inițială nu era o variantă, ci o eroare, un draft, un samizdat? Bine că n-a predat-o neterminată!

Care sunt, totuși, greșelile? Cărtărescu a lăsat să treacă luni de zile de la (prima) lansare, timp în care oamenii au continuat să se înghesuie să cumpere o tipăritură "cu greșeli"! Îndoiala planează acum asupra întregii cărți. La fiecare pagină o să mă întreb dacă autorul chiar a vrut să scrie cutare lucru, să facă cutare repetiție sau e o scăpare.

Ediții revizuite mai sunt pe lumea asta. Dar mă așteptam ca ele să apară după ani de zile. Și nicidecum însoțite de scuza: pe prima am scos-o în grabă. Sunt obișnuit cu revizuiri datorate unei viziuni estetice și stilistice schimbate, să zicem. Nu tipărești "în grabă" o carte de aproape o mie de pagini, cu un asemenea preț! Dacă o tipărești, totuși, și realizezi că e grevată de niște erori, faci bine și o retragi imediat de pe rafturile librăriilor. Nici măcar cu scuze din partea autorului nu m-am ales. Cărtărescu zâmbește. El este veșnicul îndrăgostit! Acest Michael Jackson al literelor românești.

Mă simt tot mai fraier, pe măsură ce-mi închipui posibile scenarii. Cine l-a pus pe M.C. să fie masochistic "onest"? Că nu pare să o mărturisească spăsit, nu e o mea culpa. Îmi permit să bănuiesc, de exemplu, că e un calcul de marketing. Varianta nouă e cu cca 15 lei mai scumpă. Trebuie să se vândă, la rându-i. De ce să n-o vinzi ca pe un facelift?

Sensibil om, asta o știm, că a avut grijă să-și facă un brand din hipersensibilitate, dar nu-i scutit de nesimțire!

DIGI24: "La Bookfest 2016, cel mai recent succes al lui Mircea Cărtărescu, „Solenoid", a fost lansat într-o nouă ediție, revizuită de autor.„Am periat această ediție care, inițial, s-a făcut în mare grabă, și care a scăpat greșeli de toate felurile, de la greșeli de literă până la greșeli mai substanțiale. Eu am corectat cam 100 de astfel de greșeli în corpul cărții. Cele mai multe insignifiante, de fapt. Doar vreo două mai importante, din punctul meu de vedere, greșeli de conținut. Aș putea spune că, în acest moment și la ediția a doua a cărții, cartea este definitivă”, a explicat Mircea Cărtărescu."