Nu a minți trecerea timpului. A o umple. Dar tot un fel de minciună este și umplutura. Ce altceva ar putea să însemne să ai un dor greu (ori cu neputință) de împlinit și, ca să uiți că-l ai, să te amăgești ocupându-te cu altele, refugiindu-te în ocupații surogat, în ritualuri și manii, în desfigurări ale realității. În furii care, de multe ori, nu-s nici măcar ale mele, revărsări de care mă folosesc prompt pentru a-mi scurge propriile dejecții.
Suflet îndoit, pliat, harmonică. Suflet celular, ca un fagure, cu celulele strivite sau înfundate de presa ce stoarce mierea. Doar că nu-i nici o miere. Fluxul vieții curgând cu dificultate, înăbușit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu