Aceeași escaladare, în mare măsură - aceiași pași greșiți, împingerea tensiunii în amonte, dinspre un umor acceptabil către ostilitate. Întrezăresc realitatea ca printr-un geam neglijent spălat, e bine, în caz contrar - aș fi fost mult mai atins. Să fii ca un om băut, dar nu încă euforic.
Am avut o vârstă (imposibil de tânără) când iubeam simpla trezire din fiecare dimineață și mă speria căderea în somn. Îmi părea că adormirea e o „mică moarte”, mă fura vieții, mă fura conștienței.
Ca, mai apoi, să se reverse asupra mea acele clipe în care te cuprinde o dorință nestăvilită de îmbrățișa lumea întreagă, de a-i declara iubire și de a o aduce pachet acasă la mine.
Sunt omul care nu îndură durata. Sunt sfredel, dar sunt și curtean, adulatorul care detestă adulația.
După mult circ și balansare interpersonală, mers pe sârmă și exces de curtoazie, mi se face scârbă și mă golesc de afecte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu