Nu e o premieră, am mai trecut prin starea asta, toamna, primăvara - este similară dorului, se poate lesne confunda cu dorul, îl imită pe acesta foarte bine. Ai jura că-ți lipsește ceva fără de care n-ai putea face un pas mai departe, absența ce te încremenește, îți împotmolește capacitatea de a decide (ajungi de nu mai iei nici o decizie, ceea ce - până la urmă - este tot o decizie), îți influențează energia, umoarea.
O persoană poate fi doar umbra golurilor pietrificate din ființa ta.
Înclin să cred că acest sentiment al absenței este, în realitate, un dor de mine însumi - de o vârstă probabil idealizată, dintre cele prin care am trecut, pe care le-am împlinit. Dor de mine. Dor de timp. Dor de o vârstă anume.
Persoanele dragi sunt chipuri alipite anumitor vârste ale noastre. Dau pagina, la vârsta următoare (sau precedentă), acolo stă atașat un chip (sau mai multe).
Persoane și goluri. Contururi decupate, în care niște caractere străine (ni) se potrivesc - câteodată perfect! Piese lipsă din noi înșine. Incompletudine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu