Căldura asta toropitoare îmi amintește de un nelămurit Sud al ființei mele, unul pe care n-aș putea să-l identific, punând degetul pe el, pe hartă, la o autorevizie a biografiei.
Hainele și trupul nu mai ajung la pace, canicula face goliciunea firească, rușinea și pudoarea fac pași importanți în spate.
A fi despuiat devine o stare naturală și nevoia de a te trezi într-un trup străin care să rămână străin după aceea, să nu te atingă, să nu te mai solicite deloc.
Arșița - aproape audibilă. E prezentă în felul cleios cum sună toate cele în aerul lichefiat. Ai dori trup, dar (de n-ar fi) teama că, apoi, în îmbrățișarea ultimă, nu l-aș mai putea desprinde de al tău și ați pieri amândoi bulbucind ca jumările în grăsimea topită...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu