Există un tipar de comportament pervers (femeie sau bărbat, nu importă) prin care îl poți „invita” discret pe celălalt să se lege de tine, ca să fie (să fii) sigur că nu te „pierde”.
E suficient, de exemplu, să-i fixezi cu privirea mai des pe unii, pe stradă, în localuri, și s-o faci ostentativ, sub ochii partenerului. Să nu răspunzi prompt la telefon câteva zile, să răspunzi cu întârziere ori deloc, seara, la prânz - îți alegi o anumită parte a zilei și păstrezi o anumită consecvență, ca să pară că taman atunci ești prada unui program tainic ce scapă integral controlului partenerului.
Ieși cu prietenii, închide telefonul, uită de el prin poșete/serviete, ca apoi să juri că nu era semnal. Schimbă-ți subit gusturile (muzicale, cinematografice, gastro). Va veni la tine singur(ă), cu lesa-n gură și cu contractul de aservire în alb, gata de semnătură.
Bineînțeles că nu fac apologia unor atari metode - menite să conducă la o strânsă, patologică, interdependență. Nu sunt de acord cu nici un fel de aservire vopsită ipocrit în amor. Numai că, din păcate, așa se petrec lucrurile. Adesea.
E diferit(ă) doar intensitatea sau gradul de subtilitate a mesajului - mai mult sau mai puțin subliminal - prin care unul îl condiționează pe celălalt să-și dorească să se lege de bunăvoie.
