Fata mirosea a parfum de casă veche, a îngălbenire lentă, vanilie, naftalină și a cărți necitite, fărâmițate de dorul atingerii, a pat bine înăbușit într-un oarecare număr de somnuri împlinite.
Moaca pipoșă, cu dinți iepurini, a unguroaicelor pur sânge; sau aproape pur. Dacă aș scrie că părea „o sălbăticiune” - ar suna prea obișnuit, obosit, răsfolosit.
Parfumul purta într-însul o vagă undă de transpirație, îngreunându-i lovitura finală asupra nărilor. Mireasmă de dulapul bunicii: lavandă, nepurtare, stătut, bine păstrat - mereu pentru mai târziu. Bunica mic-burgheză din clasa mijlocie maghiară a Clujului.
Cizme din piele groasă de porc, aspră la privit, rudimentar desenate, în perfect contrast cu pielea netedă, fină, a osoasei unguroaice.
Picioarele nesfârșite indicau, întinse, puncte cardinale cu totul opuse direcției în care eu mă-ndreptam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu