A plouat, ne-a udat puțin, reîmprospătând mlaștina, întunecimea cafenie a ochilor tăi. Când folosim cafeniu sau maroniu, poezia se retrage, lăsând locul hohotului de râs.
Cu gândul frenetic la răchie, Savu scutură prunii, îmbrățișând riscul de a rămâne răstignit de trunchiul lor aspru
Citesc cărțile cu sufletul, căutându-mă pe mine în paginile lor, ecouri ale mele, fragmente din mine, amintiri insuportabil de frumoase, greșeli penibile, regrete, nostalgii. Citesc pentru a mă regăsi - să mă înțeleg, să rezonez, să-mi dau dreptate ori ca să fiu răscolit și pedepsit.
În seara asta, ar fi putut veni toamna ori, cel puțin, s-ar fi sfârșit vara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu