Trois couleurs. Rouge - Krzysztof Kieślowski

Ea: « - Tu m’aimes? » 

El: « - Je crois. »

Familia de sub unghii

 Am părăsit solul de scoici, nisip, praf, m-am agățat cu unghii negre de oameni, semeni, colegi, o ștergem la jumătate, o putem șterge și la litru dacă vrei, ciocolată neagră, amară, fără nici un cub de zahăr, carte după carte, legate între ele ca țigările, mucul și țigara cea nouă din pachet, cilindric perfectă, bine îndesată cu tutun.

Apă & pământ în gură, pe limbă, sub unghii, mizerie organică, nu vrei s-o speli de acolo, nu vrei să se ducă, o porți ca pe-o decorație, amuletă protectoare luată de acasă, îți porți familia sub unghiile cu care te-ai agățat de ea pe când voia să te trimită departe, și m-a trimis, ca să fac o școală mai bună, e spre binele tău, după care s-au mirat...

Reînnoiesc jurămintele părinților, apă & pământ. Pași, mai mulți pași, alți pași, nasu-n cărți, mirosul de vanilie al cărților RAO așteptând să le citesc, le-am și pus pe lista publică ce mă obligă, toată lumea-i cu ochii pe ea. Viața ta, expusă la câteva răzuiri de loz distanță.

Lipsa mare

 Lipsa (sau insuficiența) banilor te face mai smerit, într-un mod superstițios (nu creștin), dar bănuiala mea e că asta se petrece numai la suprafață. Smerenia dobândită la strâmtoare, menită să mă convingă pe mine că-s bine și așa, cu bani puțini.

O vreme, reușesc să fiu cumpătat, cam până la jumătatea perioadei rămase înainte de următorul salariu. După care, ceva se sparge, ceva intră într-un tangaj periculos, o gaură apare undeva, o ruptură (în fund?), iar pe acolo se scurg, cu repeziciune, toți banii de care, afișând o gestică cvasi-religioasă, prefăcut ascetică, nu m-am atins timp de 2 săptămâni.

Mijlocul acelei înșelătoare acalmii, când încă mai ai impresia că banii îți vor ajunge până pe 6 ale lunii viitoare, e doar o fantasmă. 

N-ai bani = îți dă de gândit, devii inventiv. Ca, la urmă, să-ți bagi ceva în stăpânirea de sine și să spargi în extazul risipei tot ce mai ai.

Cărtărescu

Atâta spun: Mircea Cărtărescu (perceput de mulți ca un fel de înger al literelor, de fapt un înger cam megaloman, cum spunea și M. Lovinescu) este unul dintre cei vizați de Julien Benda în La trahison des clercs (Trădarea intelectualilor).

Cărtărescu a scris articole elogioase, sau escamotând adevărul, despre Băsescu. I s-a aservit orbește, ca H-R. Patapievici, unui golan. De parcă Băsescu ar fi fost un Abraham Lincoln sau un Reagan al României. Un necioplit.

Căutător în cărți. Summer. Teoria tăcerii

  Nimic nu-mi alterează pofta de mereu alte cărți sau de a reveni la unele dintre cele demult citite.

*

Înapoia metaforelor căznite, strecurate la tot pasul, se întrezărește câte puțin din talentul autoarei și ghicim potențialul irosit al unei opere însemnate, una total diferită de Summer.

Metaforele & comparațiile Monicăi Sabolo par a fi luate dintr-un „dicționar definitiv de metafore și comparații” pentru scriitorii începători.

Dar Sabolo nu va mai scrie acea „operă însemnată”, ce va rămâne pe veci „potențială” - are mai bine de 50 de ani. Zeci de ani risipiți, compunând în modul ăsta: liceal, ieftin, bun de consum.

În două rânduri, cel puțin, spatele sau ceafa cuiva e „un reproș mut”. Pleoapele se zbat frenetic, încât provoacă furtuni (zic și eu...), ochii-s mijiți a bănuială, Totul este clișeic în cartea asta!

Iată-l, câteva pagini mai încolo, și pe cel de-al treilea „reproș mut”, de astă dată, fără nici un „spate”.

*

Iulian Tănase scrie bine când tace. Și tace pe limba mea. Poate și fiindcă suntem vecini de generație.

Neu im Ineu

 Iată-mă-s la Ineu, popa se roagă și pentru mine, mă roagă în locul meu, la microfon, amplificat de 10x, seara și în zori, șapte & nouă, nu-n ordinea asta, iar eu nu pot adormi fiindcă mă tem în casa asta cu toate fantomele durerilor pe care le găzduiește, iubiri și strămoși morți care nici măcar n-au apucat-o, vise grele, aer încărcat, un pic cam răcoare.

Tresar și deschid larg ochii pe cand e să adorm, privesc peste umăr, schimb brusc partea pe care-s întins în căutarea alinării și a somnului bun pe care știu că-l pot, câteodată, căpăta aici.

Alain Finkielkraut

"Jankélévitch a raison : l’amour relève de l’emprise et cette emprise est une bénédiction. Aimer, c’est être dépendant, dominé, subjugué, assujetti. Aimer, c’est passer après." 

Alain Finkielkraut