वत्स

 Scârba ce ne apucă - uneori - la adresa bătrânilor este, realmente, o spaimă de (propria) moarte. Ca și-n cazul homosexualilor, nu-i respingem, de fapt, pe ei, ci respingem drumul nostru implacabil către bătrânețe și moarte. Cât despre homosexualitate: o repudiem, în alții, pe cea latentă din fiecare dintre noi.

Tot așa, prin disprețuirea apăsat-vocală a curvei (ori a văduvei încă atrăgătoare) încercăm să ținem la distanță ispita, murdăria ce poate erupe oricând din lăuntrul nostru.

Ca și cum bătrânii ar fi vinovați că ursita majorității este aceea de a îmbătrâni. Îi ținem la distanță, îi scuipăm, scrâșnim a neplăcere ori plictis când avem de-a face cu ei, chiar și de la distanță. Mai degrabă îi aruncăm cuiva „bătrân împuțit” decât altcuiva „tânăr nerod” (totuși, un tânăr poate puți la fel de respingător ca un bătrân care nu se îngrijește).