Regele Delir

 Starea nu mi-e nici bună, nici agravantă, sunt agitat, ocupat, sau așa mi se pare, poate că sunt dezobișnuit de astea, dar ocuparea asta are și părțile ei bune. Zilele trec cu repeziciune. Către ce anume, nu știu. către moarte? Da. E cel mai facil răspuns, e la îndemână, în lipsa altuia ce ar necesita mai multă gândire. Moartea se află, în mod cert, la capăt, așteptând. Dar, până la ea...

Până la ea, pagini de caiet umplute, cărți citite conform unui plan aproape cincinal, conflicte fără miză, iscate din senin, dispute sterile, enervări păguboase, zile lungi - cu soare - risipite, prizonier al întrebării să ies sau să nu ies, să rămân, adică, în adăpostul liber de ispită al casei, lecturi, note, neplăceri, câte un zâmbet, un hohot izolat, sunând psihopat, suspine sfâșietoare, o mâncare cu gust bun, gătită cu plăcere, un somn neliniștit, trezit devreme, culcat târziu, priviri fără rost în ochii altora, dialoguri mute, contrafactuale (ce ar fi fost dacă).

Mesaje aruncate la întâmplare, evitarea unor întâlniri, numărarea fără spor a banilor ce se împuținează.

Stau acasă. O zi de detașare, fără mutre, roluri, falsități sociale sau onestitate camuflată în umor căznit. Îmi pasă. Încerc să nu. Eu nu sunt tatăl. Sunt un coș deasupra sprâncenei stângi.

Die Destruktion als Ursache des Werdens

 Zguduitoare corespondența Freud - Jung! Roman epistolar de dragoste. Am mai scris despre asta, știu. Dar tot revin.

Am, în același timp, nu tocmai plăcuta senzație că scrisorile n-ar fi trebuit date publicității. Sunt atât de... intime! Să fii astfel despuiat în public, chiar după zeci de ani de la moarte, nu-i lucru comod. Scrisorile acelea n-au fost scrise ca să apară pe piața cărții.

Cu toate politețurile, eschivele, amabilitățile, curtoazia lor, se spun în acele paginile lucruri ce pe mine m-au stânjenit ca nuditatea lor involuntară (sau neprevăzută), accidentală.

oligofrâne

Frână la lecturi. Impresia compulsivă că ar trebui să citesc (toate) cărțile importante - ce-s mereu altele, dintre cele adunate pe rafturile casei, nu astea pe care, alternând, le citesc în prezent. Impresie falsă, desigur. În afară de tâmpenia asta politizată stângist despre sex și mariaj (și istoria lor), nu citesc cărți proaste. Atâta că nu sunt ușoare, au multe pagini, iar eu am de călătorit cu mintea prin alte griji...

Neconturat

 Penumbra serii, obiectele și-au pierdut treptat culoarea și conturul precis. Intenționasem să aprind lumina când am scris rândul de mai sus, am uitat, acum totul e gri-petrol.

Văd, totuși, pagina, o acopăr cu scris, care - lipsit de detalii, în lumina împuținată - pare frumos. Mi-e poftă să mai citesc memorii scrise de românii de origine bună, români cu carte, după Annie Bentoiu. Și chiar aș mai începe câteva, simultan, de n-aș fi avut atâtea alte cărți așteptând pe noptieră - groase, prăfuite. Nedeschise de săptămâni.

Que puis-je? (fragmentalități)

 Mama îmi pune oala de supă în cap și începe să mă tundă. Folosește forfeca familiei. O ia întotdeauna din sertar. E neascuțită și, pe alocuri, ruginită. E boantă, scurtă, uzată.

Casa scării - cineva umblă-n vârful tocurilor, cu un pas tiptil, șovăitor. Pășește, stă s-asculte, pășește. Privește de afară, prin vizorul ușilor, înăuntru. Nu vede nimic, bineînțeles. Nici umbre. Doar lumini care nu-s aprinse.

Îmi fac cruce, imediat ce promit că mâine am să particip la... Ba chiar am s-o inițiez eu! Știu ce fel de client îmi sunt. Dureri de cap prompt instalate etc.

Zgomotul făcut de frunzele călcate în picioare, în curtea blocului, mica pădure, mă poartă cu gândul la Ineu sau, poate, mai exact, la Drauț. Curtea noastră se acoperea, la un moment dat, cu un strat gros de frunze ce ajungea uneori la 20-30 cm. Le măturam (poate că nu întotdeauna noi, ci cei mari), le dădeam foc, azvârlind apoi și castane în flăcări. Noi întrețineam focurile, făceam fum, presărând alte frunze peste flacără. Castanele explodau în foc ca floricelele de porumb, ieșindu-și din coajă.

Ce se mai iartă oamenii (personajele) prin filme! „Peliculele” de consum sunt niște neobosite iertări, cvasi-artistic filmate, împăcări improbabile (cu sine, cu alții), noi începuturi, mâine va fi o nouă zi... În viața reală, când testul de sarcină iese pozitiv (sau negativ), strigi asta din baie (dacă nu cumva se află și el acolo, cu tine), nu-i ca-n filme, unde musai să fie creat un „cadru”: ușa deschisă lent, lacrimi în ochi, șovăială dramatic dozată, apropiere înceată, suspense de doi lei.