„Un bărbat pe nume Ove” de F. Backman = casual reading. În românește, lectură ușoară(?). Ușurică. Ca la fată „frumușică” - mai mult decât drăguță, dar nu sufocant de frumoasă. Că doar n-o să traducem „lectură întâmplătoare”, ca în casual sex.
Stă un jenesaisquoi în titlurile unor cărți, în felul cum „sună” numele autorilor, în tiparul ales pentru coperte - din care un ochi atent și exersat poate „desprinde” cu destulă ușurință că am dat peste o carte „de (larg) consum”. Casual, deci.
În jurul lui Ove, mă-nvârtesc de ceva timp. O iau din raft, o evaluez, îi pipăi cauciucarea, porozitatea galbenă a hârtiei. Dar tot nu m-am hotărât s-o cumpăr. A contat și din ce direcții am primit recomandările de lectură. Și asta m-a ținut departe de Backman. Știi, de multe ori, venind de la anumite persoane (în rest, de încredere, bine intenționate), recomandările pot avea efectul invers (sau opus). Nu că persoanele alea n-ar fi cititori de încredere ori avizați. Dar, nu rareori, sunt cititori rămași prizonieri ai unui anumit gen de cărți - undeva la granița dintre „consum” și marea literatură. Între cartea de metrou și aceea de citit cu pixu-n mână.
Așadar, F. Backman - plăceri vinovate. Intermezzo între două cărți mai solicitante intelectual. Nu că m-aș justifica, mi-am „asumat” lectura asta. Totuși, prin aceste notații încerc să alung senzația că pierd timpul ori că stagnez cu „marea listă” de lecturi, citind despre Ove.
„Ci pentru că trecuse ceva timp de când cineva îi amintise diferența dintre a fi rău pentru că ești nevoit și a fi rău pentru că poți.” (F.B.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu