Ce fac acum (și citind cartea asta despre bărbați incapabili - sau nevoitori, s-a gândit cineva? - de angajament afectiv pe termen lung) e să scurm și să zgândăr reziduurile în căutarea de unghere încă mocninde pentru a mă vedea pe mine într-o lumină cât mai naturală, atâta lumină câtă pot duce într-o zi fără să cad în pseudo-depresie sau în autodenigrare. Lumina crudă pe care s-o pot stinge când doresc sau când n-o mai pot îndura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu