Sunt un arc întins. O drâmbă. Un fierăstrău arcuit, la care cineva priceput, un virtuoz, ar putea cânta ori s-ar putea tăia, neglijent, pe când ar încerca să cânte la mine, curbându-mă melodic.
Clipele, nu prea numeroase, de liniște deplină, petrecute-n hamac, la deal, plutind în bere, deasupra noroiului clipocind vaginal ca o mlaștină disimulată de buruienile grase. Bineînțeles că nici acolo n-am parte de pace pentru mult timp.
Copiii devin îngrozitori, din cauză că făcătorii lor nu se ocupă de ei, ci doar zac prin preajmă, dorindu-și sau cerând să fie lăsați în pace, le interzic una-alta din gură, le spun ce să facă și ce nu, fără să-și mute fundul de pe scaune. Or copiii nu execută ce vrei tu decât dacă faci bine și te ridici de unde șezi, implicându-te cu convingere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu