Cerusem cândva, la farmacie, pastile cu efect calmant, nu știu sigur dacă am rostit cuvantul „sedative”, probabil că nu, prea ar fi sunat a confesiune involuntară, a deconspirare, dar știu că am specificat „să nu fie din alea homeopate.” Cred că adăugasem în voce și necesara inflexiune de dispreț.
O grămadă de bani au costat! Acasă, m-am repezit să citesc indicațiile. Faptul că n-aveau deloc efecte adverse (secundare) mărturisea fără echivoc despre cât de slabe erau. Sau cât de ineficiente.
Am înghițit una. Gust de ierburi aromatice provensale, pe limbă. M-am simțit oarecum amorțit, după aia, stând în fund în pat și scriind, dar poate că fusese numai răgazul ăla amăgitor pe care mania de a regreta nefăcutele și amânatele & impulsul de a scotoci în trecut mi-l acordă câteodată preț de câteva ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu