Ca mai oricare pui al simulacrului comunist, am petrecut și eu mai mult timp cu părinții decât ar putea petrece orice copil din ziua de azi. A fost asta spre binele meu? Nu sunt convins, n-am nici o concluzie definitivă. A fost, fără îndoială, o grămadă de timp, mai îndelung ca al altora. Un record cronologic. De aici o fi provenind și angoasa de separare cu care m-am pricopsit? Predilecția de a suferi la nesfârșit, meditând, în loc să rup pisica (la care, de altfel, țin firesc de mult).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu