Iese, lipa-lipa, de la ștrand. Ce roșie ești! Te-ai ars! Ea, lipa-lipa mai departe, acum cu un rânjet.
Eu trec, fâș, pe bicicletă, palmele mă ustură de la cât de strâns țin ghidonul, dezobișnuit. E vară, abia ce-am reînceput să mă folosesc de bicicletă.
Te-ai ars, și scena se mută pe terasa unui bar, la un pahar de băutură rece.
Apropiindu-mă de ea, îmi imaginez, secunde, cum îi arunc un te-ai ars, dar până să-i spun eu îmi și aud vorbele rostite din afara mea, spuse de altul. Totul se termină cu un zâmbet stânjenit, dar sincer, de acceptare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu