vineri, 3 februarie 2017

Obama pleacă, dar nu se predă

Sancțiunile împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare "până când Rusia redă Ucrainei controlul asupra peninsulei" Crimeea, a declarat joi ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, în fața Consiliului de Securitate, scrie AFPÎn sfârșit, aserțiuni de-o limpezime fără echivoc! Cristal!

M-am liniștit acum: rapturile teritoriale nu sunt agreate nici de noua putere de la Washington D.C. Pot să spun că este prima oară când citesc despre o asemenea luare de poziție, atât de specific formulată, referindu-se cu claritate la situația peninsulei Crimeea, fără eufemisme și alte concesii lexicale.

Dacă asculți discursurile unor lideri ai U.E., poți înțelege că Crimeea este tratată, cu resemnare, ca o cauză pierdută și ar face obiectul negocierilor doar statutul regiunii Donbass (Донба́сс). În ultimii ani, nimeni nu a mai pronunțat atât de tranșant în Europa (e.g. comisarul Mogherini) realitatea scandaloasă a Crimeii ocupate. Nici un stat n-a recunoscut oficial raptul teritorial comis de Rusia, dar, de asemenea, nici un stat n-a mai pronunțat de atunci, deschis, o opinie de condamnare. De fapt, acest lucru n-a mai fost deloc pomenit public! Denumirea însăși de Crimeea părea să fi devenit un tabu în mediile diplomatice.

Aș merge chiar mai departe și aș insinua că deschiderea conflictului din Donbass a fost primită cu o oarecare, secretă, ușurare de comunitatea internațională - abătea atenția de la miezul scandalului.

Ambasadoarea, care și-a prezentat scrisorile de acreditare săptămâna trecută, a caracterizat drept "nefericit" faptul că pentru prima sa luare de cuvânt în fața Consiliului Securitate a trebuit să "condamne acțiunile agresive ale Rusiei".


În afara subiectului, mă întreb când s-or fi terminând banii alocați de Rusia cumpărării de troli internaționali, care-i susțin cauza „dezinteresați” și cu sinceră pasiune?