NU

Nu are sens să-mi urezi Crăciun fericit! N-o să-l am. Pisica e agitată, știind că eu sunt. Că nu sunt eu însumi. Nu sunt în mine însumi. Nu o să-l am. Urările uscate nu-mi vor aduce nici un bine. Convenționalismul, sferturile de adevăr, nici atât. Trageți de biata pisică. Tu vrei o pisică scurtă, el vrea s-o alungească. Compromisul va fi să-i tăiem coada. Pisica n-are habar, se uită fix, puțin mirată și pe rând, la fiecare.

Te agiți, agitația ce se cere etalată, pentru că în ăst fel nădăjduiești tu că vei speria de moarte moartea. Sunt șanse ca moartea să moară de râs, nu contest.

Stau sub un balcon ce nu există, e frig, nu insuportabil, nu sper să se arate cineva ca să se producă de la înălțimea lui. Înșelătoare, înălțimea lui. Micimea mea. Sunt, pentru un timp, ceea ce spui că sunt. Redus la abțibild.  O spusă bidimensională. Supurez, dar mi se va închide cândva. Nu poți, totuși, judeca definitiv omul după atâta lucru, darămite după cum se micșorează el în frigul de afară.

Ba poți. Căzând în dispreț. Dar asta - disprețul tău, ambiția mea secătuită - nu va schimba semnificativ mersul vieții. Dimensiunile mele. Va împărți, convențional, lumea în aleși și-n respinși. Corespunzători și dezamăgitori. Împărțirea, scăderea. Lumea, simplificată. Etichetele-s de ajutor pentru a refuza nuanțele. Ele ne împart în de-ai locului și-n nechemați. Intruși, de care cerem să fim păziți. Slavă Domnului: paza bună, bucuria rea! Două bucurii, venite la pachet, o singură seară. Am prins din mers ideea, lovind ca trăsnetul: Nu, şi nici nu vei intra!