Alte cărți, alte așteptări & scurte referiri la eleutherophobie

Nu știu cum se face că, deși promit și mă jur că nu mai fur dintr-un buzunar ca să mut în celălalt, dau peste cărți care-s făcute și expuse-n rafturile librăriilor tocmai ca să-mi grăiască mie! 

Fuga de libertate (eleutherophobia) a omului recent, de exemplu, e o problemă pentru care îmi aloc zilnic timp de meditație, o mare parte din fiecare zi; o întorc pe toate fețele, încerc să mă bag în mintea fugarilor de libertate, pentru a-i înțelege (și, poate, pentru a-i ajuta sau a le fute una, argumentată, peste ceafă). 

Limitarea (cedarea de bună voie a) drepturilor - pe unii îi asigură, anesteziindu-i.💀Le inoculează o narcotică senzație de pântec matern, readucându-i într-o stare de iresponsabilitate psiho-fetală.

Omul și eternele sale zone de fugă, „camerele” sale de refugiu dintotdeauna: autoritarismul, impulsul distructiv ori conformismul ovin, de automat.

Pentru inimaginabil de mulți indivizi, efortul de a se conforma e mult mai puțin costisitor decât acela de a fi autonomi. Libertatea aduce odată cu ea incertitudinea (eu aș numi-o încercare, dezmorțire) și responsabilitatea pentru propriile acte.

Volumul al V-lea, tradus de Irina Mavrodin, al nesfârșitei Căutări proustiene. Pe Proust l-am mai citit, dar în tălmăcirea Cioculeștilor, unde a.l.ș. a intervenit și mi-a recomandat și varianta Mavrodin. Sau franc-originalul... Vezi să nu (dar mai știi...)!

ART publică cu-o râvnă recentă literatură contemporană, și nu de oricare, ci cărți ce au primit Man Booker (n-am citit până azi nici un „manbooker” prost scris, dar am citit niște „goncourturi” fade, sălcii!).

Acum citesc Cenușa Angelei - un Pulitzer scris de Frank McCourt - un slang americano-anglo-irlandez minunat transpus în RO de Iulia Gorzo! Cartea e devorabilă! O să sune inelegant, o să se spună asta urmărești tu în cărți, dar: pentru Iulia Gorzo, căcatul e căcat, nu e rahat, ca pentru alți traducători excesiv de pudici și neinspirați. Apreciez mult asta!

Leproasele*

"Să știi că fața ta place cuiva, ce binefacere! Că fața ta există pentru cineva, într-o lume plină de morți care nu privesc și nu iubesc, ce frântură de nemurire!" 

"Femeile fericite își iubesc pătimaș copiii; cele nefericite îi iubesc cu disperare." ↫
___________________
*Henry de Montherlant

Istoria megalomaniei*

"Nazifascismul, doctrină esențial statală, a înțeles în curând că în era politicii maselor este fundamental să apelezi la sentiment și, de aceea, atât retorica sa dogmatică, cât și ceremonialul se sprijină pe un puternic sincretism politico-religios. 

Ca religie civilă, promovează un întreg sistem simbolic și ritual de care depinde mult instituționalizarea sa. Pentru consolidarea acestui proces este indispensabil să se obțină individualizarea puterii. 

Mitul liderului providențial și infailibil este elementul central al liturghiei nazifasciste. Funcționează ca sinteză a patriei și ca factor decisiv al istoriei, iar cultul personalității reprezintă uniunea mistică a poporului cu îndrumătorul său suprem și constituie dramatizarea simbolică a unității spirituale a națiunii." 

*Pedro Arturo Aguirre - Istoria megalomaniei, Nemira, 2016, trad. Elena-Anca Coman (o altă traducătoare care ia onomastica - în cazul lui Stalin - drept zi de naștere și nu prea desparte prin virgulă adverbele, locuțiunile adverbiale, puse în capul propozițiilor/frazelor; cotizate în loc de cotate; debili mintali etc)

Vă recomand cartea asta cu drag! Tuturor pasionaților de istorie și de politică. Dar și amatorilor de antropologie politică, curioși în legătură cu patogeneza delirului de grandoare al autocraților (i.e. Nero, Napoleon, Erdogan, Putin, Trump - o mare promisiune(!), Kim Jong-un, Chavez, Mao, Castro, Hitler etc). Și, nu în ultimul rând, aș vrea s-o citească acele conștiințe amorțite ce-au ajuns să cedeze funcțiile gândirii către cerebel...

Puși unul lângă altul în paginile unei cărți, este și mai evident cât de multe au în comun, dar și faptul că îi reunește în același club, deloc select, boala îngrozitoare, sufletească, a individului (întotdeauna un bărbat) care a crescut smintit de insuficienta (ori de prea multa) iubire a părinților, urându-și viața, motiv pentru care, odată "maturizați" (impropriu spus), tot ce făptuiesc este pentru a deforma, a nega, a interzice Realitatea!

Realitatea = presă ostilă, opoziție politică, libertate de exprimare, nevoi individuale ale cetățenilor, nevoia de fericire, de intimitate, de progres, gândirea liberă etc.

Este construită o altă realitate, una închipuită, durată din cărțile de joc ale lozincilor ce fac apel, deopotrivă, la frică (frica fără dușman concret) și la agresivitate; realitatea unei Patrii, musai iubită, identificată, bineînțeles, cu "marele lider vizionar", o Patrie despre care se spune, amenințător, că ar pieri odată cu marele lider, o Patrie care n-ar putea exista în absența musculos-mântuitoare a conducătorului!

A. Huxley scria, pe bună dreptate, că faptele nu încetează să mai existe doar pentru că noi alegem să le ignorăm. Dar poftim de convinge un adulator înnăscut, un fobic al libertății, sau un tiran despre acest adevăr!

Pentru mine, tocmai mesajul omis - acela ce nu este pomenit în discursurile care susțin cultul pentru asemenea lideri - este mai puternic și mai relevant (pentru a fi analizat) decât propaganda oficială, explicită: dacă într-adevăr o țară, forța unui stat, stă numai și numai în prezența fizică la conducerea sa a persoanei Unice, a unui anumit Bărbat (mereu un bărbat) cu însușiri de semizeu, statul acela e un stat de tinichea! Menit dezintegrării, ca o amintire neplăcută.

Un castel statal din cărți de joc ce își mertă soarta tristă și chiar tragică de care, la un moment istoric dat, inevitabil, va avea parte și conducătorul său. Atunci când gloata și cârmaciul devin complici întru atrocități pe scena istoriei, eu chiar aștept & aplaud clipele în care istoria se ridică asupra lor și tăvălugește totul în cale, fără nici un discernământ între elite și popor. Mi se pare a fi un act firesc de justiție, un act purgativ necesar!

"Fixația de a fi recunoscuți la nivel mondial este foarte comună la despoții care se cred zei" - vezi V. V. Putin, șeful unei țări mari de mâna a paișpea, ce pretinde rang de putere mondială în baza imprevizibilității sale militar-nucleare. În lipsa altor "argumente", rolul de "nebun periculos" bine jucat poate să-ți servească la a primi invitație și a fi bătut pe spate la masa adevăratelor puteri globale. 

Drept grăit-a Nietzsche: "Unii câini sunt atât de obișnuiți să muște oile de fund, încât sfârșesc prin a crede că ei sunt păstorii."

Accesorii de iarnă

Changez le nom

"Après une maladie grave, dans certains pays d'Asie, au Laos par exemple, il arrive qu'on change de nom. Quelle vision à l'origine d'une telle coutume! Au vrai, on devrait changer de nom après chaque expérience importante." 

"C'est commettre une effraction qu'envoyer un livre à quelqu'un, c'est un viol de domicile. C'est empiéter sur sa solitude, sur ce qu'il a de plus sacré, c'est l'obliger à se désister de lui-même pour penser à vos pensées." 

E.M. Cioran - Ébauches de vertige, Gallimard, 1979

The Cure - Prayers For Rain

o vară eternă, plină de iubire, poluată cu maci, fân murind, greieri, stele, praf de ele, ploi scurte și grele, dar nu copleșitoare

NU

Nu are sens să-mi urezi Crăciun fericit! N-o să-l am. Pisica e agitată, știind că eu sunt. Că nu sunt eu însumi. Nu sunt în mine însumi. Nu o să-l am. Urările uscate nu-mi vor aduce nici un bine. Convenționalismul, sferturile de adevăr, nici atât. Trageți de biata pisică. Tu vrei o pisică scurtă, el vrea s-o alungească. Compromisul va fi să-i tăiem coada. Pisica n-are habar, se uită fix, puțin mirată și pe rând, la fiecare.

Te agiți, agitația ce se cere etalată, pentru că în ăst fel nădăjduiești tu că vei speria de moarte moartea. Sunt șanse ca moartea să moară de râs, nu contest.

Stau sub un balcon ce nu există, e frig, nu insuportabil, nu sper să se arate cineva ca să se producă de la înălțimea lui. Înșelătoare, înălțimea lui. Micimea mea. Sunt, pentru un timp, ceea ce spui că sunt. Redus la abțibild.  O spusă bidimensională. Supurez, dar mi se va închide cândva. Nu poți, totuși, judeca definitiv omul după atâta lucru, darămite după cum se micșorează el în frigul de afară.

Ba poți. Căzând în dispreț. Dar asta - disprețul tău, ambiția mea secătuită - nu va schimba semnificativ mersul vieții. Dimensiunile mele. Va împărți, convențional, lumea în aleși și-n respinși. Corespunzători și dezamăgitori. Împărțirea, scăderea. Lumea, simplificată. Etichetele-s de ajutor pentru a refuza nuanțele. Ele ne împart în de-ai locului și-n nechemați. Intruși, de care cerem să fim păziți. Slavă Domnului: paza bună, bucuria rea! Două bucurii, venite la pachet, o singură seară. Am prins din mers ideea, lovind ca trăsnetul: Nu, şi nici nu vei intra!

Lecturi încete

"Cât despre chipul ei, acesta nu era strict frumos, nici strict urât, ci combina deopotrivă elemente de frumusețe și urâțenie într-un întreg neașteptat, care era atrăgător într-un fel ciudat și oarecum ireal." 

"Dacă era ceva ce detesta, atunci era conversația despre dragoste. Îl plictisea, o, îl plictisea îngrozitor, această analiză minuțioasă a pasiunii pe care tinerele femei păreau întodeauna să s-o aștepte, la un moment sau altul al relației cu cineva." 

Aldous Huxley - Dans grotesc, Polirom, 2013, trad. Mihaela Negrilă

Wash The Putin Away!

"As Obama put it Russia “doesn’t produce anything that anybody wants to buy except oil and gas and arms. They don’t innovate.”

Barack Obama promises retaliation against Russia over hacking during US election

Read more

However, he warned “they can impact us if we abandon our values. Mr Putin can weaken us just like he’s trying to weaken Europe if we start buying into notions that it’s OK to intimidate the press, or lock up dissidents, or discriminate against people because of their faith or what they look like.”

Autocitarea - nesănătoasă, dar obligatorie

Pe de altă parte, mi s-a adeverit premoniția: Facebook-ul „protestatar și responsabil” de astă-toamnă constituie doar o minoritate obosită (și gălăgioasă). Tânărul cool își alege cu o minuțiozitate snoabă temele „pe” care consideră că merită să iasă din casă pentru o atitudine civică. Pentru mulți dintre ei, se pare, protestul e o formă cool de a-ți petrece timpul liber. Mai cool decât a participa la alegeri în calitate de electori („uitând” că în urma felului cum alegem suntem afectați pe termen lung). La alegeri nu ești suficient văzut. Nici de gașcă, nici de tv etc. Nici măcar nu e legal să postezi fotografia cu buletinul de vot pe pagina ta de Facebook (ca Huidu). Ca atare, plicticos... 

(scriam în iunie, 2016) 

Meritocrația salvează

„Those who would give up essential liberty, to purchase a little of temporary safety, deserve neither liberty nor safety.” (Benjamin Franklin)

Muntele sfârc

Privesc cu o consternare ce aproape că frizează respectul, dar și furia, faptul că PSD a reușit să se abțină până-n ultimul ceas de la a genera un scandal de amploarea "Colectiv", de natură să scoată la vot armata clasei mijlocii (corporatiști, antreprenori, liber-practicieni, hipsteri-studenți)!

Dar și noi, dacă ne lăsăm URNIȚI numai de incendiile din cluburi și de polițiștii uciși de găurile din asfalt, dovedim că suntem niște cetățeni de tot căcatul! Supravegherea libertății în seama cui o lăsăm? Am ajuns de ne mișcă exclusiv scandalul concret?

Spiritul civic e necesar și-n perioade de "liniște". Mai ales când liniștea este aparentă, rodul abstinenței salivânde a PSD-ului, până înșfacă din nou ciolanul!

Și lenea civică poate ucide, v-o garantez! Atâta că ucide lent, pe neobservate. Dacă părăsim culcușul cald doar pentru "cauze" ecologice sau clubiste, facem figura unor personaje frumos colorate, bidimensionale, desenate de Disney.

Cultul "Colectiv" s-ar dovedi o mobilizare găunoasă, comodă, de Facebook (așa cum am și profețit aici), în situația în care indignații post-incendiu nu ies ca să ALEAGĂ.

Oricum, s-o spunem cinstit: cultul "Colectiv", mișcarea de stradă post-incendiu, n-a reușit să producă nici o coagulare politică. S-a cerut în stradă primenirea clasei politice, dar nimeni dintre protestatari n-a pus mâna să înființeze un partid nou (USR nu acolo s-a născut)! Or primenirea nu se întâmplă de la sine, dacă batem din picior, urlând. Se face prin PARTICIPARE, prin acțiune politică și, finalmente, prin vot.

Protestul a ajuns să fie un soi de amuzament. Ne alăturăm protestatarilor pentru că frecventăm și noi un club, avem prieteni decedați în club sau, simplu, ca să fim cool, ca să ne justificăm în propriii ochi ori ai altora (m'as-tu-vu?). Dar nu ne alegem cu vreo convingere fermă, nu rămânem consecvenți spiritului revoltei, nu extragem ceva durabil. 

Ăștia-s majoritatea "millennials"! Păpuși gonflabile, mai tot timpul zac aplatizați în cutiile lor de răsfăț virtual, de relativism atitudinal, ca la răstimpuri să se bage peste tot unde e nevoie, dar n-ar rămâne niciunde implicați permanent. Prezențe de carton - castrate de orice fior al durabilității - la toate manifestările cu potențial "hip". Au un simț deosebit pentru hip. Ăștia, dacă cineva le va spune într-o zi că a fi islamist (nu islamic!) e trendy, ar milita cu toții pro-jihad. Azi îi vezi pro LGTB, mâine - ortodoxiști & familiști heterosexuali frenetici.

Depinde cum sunt ghidați de pe Muntele sfânt Facebook!

Duminica opțiunilor

Nu dați din mână scumpa Libertate! Nu cedați înaintea oilor obediente, dependente de stat, de biserici, de ceea ce li se comandă, central, să execute. Nu ne lăsăm pe mâna incapabililor care se tem de competiție, a urâților care urăsc Frumusețea dreptului de a alege și de a fi ales! 

Nu cedați Libertatea în favoarea Forței și a autoritarismului naționalist! Nu vrem să închidem granițele și să fim iarăși prizonieri în propria țară. Eu nu mai vreau asta! Vreau să circul liber. Să gândesc și să mă exprim liber. Să mă îmbrac și dezbrac liber. Vrem să fim cetățeni ai lumii, da? Nu membrii unui trib.

„Those who would give up essential liberty, to purchase a little of temporary safety, deserve neither liberty nor safety.” (Benjamin Franklin)

Fericirea de a fi in prezent

„Putem fi deci fericiți, având ceea ce dorim, cu condiția să trăim în prezent. Cu toate acestea, Pascal spune că nu putem niciodată trăi fericirea în prezent și că ne petrecem viața așteptând-o sau temându-ne că ea nu va dura; de aceea, finalmente, nu suntem niciodată fericiți: "Astfel, nu trăim niciodată cu adevărat, ci doar sperăm că trăim, și, pregătindu-ne mereu să fim fericiți, e inevitabil să nu fim niciodată." 

André Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge - Cea mai frumoasă istorie a fericirii, ART, 2008

Bunăstare în avans

Pe Facebook, toți suntem înstăriți, sănătoși și fericiți. E ca într-un spital de nebuni online. Plin cu inși care delirează despre cât de bine o duc (cei mai mulți o duc bine doar în imaginație)!

Copiii lor n-au muci ori febră, despre nopțile nedormite nu se pomenește, nici despre gândurile criminale sau suicidale. Copiilor le sunt făcute, în avans, mai multe fotografii de rezervă, atunci când sunt perfect sănătoși, ca să fie postate pe Facebook în zilele lor de boală și, astfel, APARENȚA vieții de invidiat, fără umbre, bună de arătat altora, să fie păstrată orice ar fi...

1 Decembrie în Ungaria

Sper că v-ați montat in corpore tricolorul de rigoare pe frontispiciul paginii de Facebook și apoi, cu cățel și cu purcel, ați purces către Ungaria, ca tot românul ce dorește să petreacă în chip elegant și bine servit o vacanță prilejuită de Ziua Națională.

Pentru naționaliștii orbeți, sper că a fost o lovitură cumplită să vadă (audă, citească) la știri despre cozile formate la vămile din vestul țării, unde "românii patrioți", îndrăciți iubitori de țară, se buluceau să intre în Ungaria!

Nu ca să o atace, cum și-ar dori naționaliștii orbeți, ci ca să caute un loc decent de distracție. Un loc pe care, pentru aceiași bani, nu îl găsesc în România.

Cam asta fac românii de Ziua Națională: se înghesuie să profite de 48 de ore departe de munca tâmpită. Și bine fac! Așa se comportă oamenii normali, imuni la mitologia națională.

Nu declară o iubire ipocrită, de Facebook, țării, nu cântă cântece patriotice. Vor să danseze, să mănânce, să bea, să doarmă. Pentru că au primit concediu!

Dacă vedeți pe alții procedând ca-n spectacolele omagiale organizate pentru Ceaușescu, nu trebuie să-i imitați. Aceia, pur și simplu, n-au cu ce să-și umple timpul și spațiile goale din creierul munților.

Se duc în centru, ca să se pișe emoțional pe ei înșiși la trecerea unei parade militare cu șase avioane F16 second hand.