Ca atunci când, știi, muncești să renovezi o clădire, stâlpi de susținere pentru încăperi surpate din interiorul meu, și simți că miza e o îndepărtată himeră, poate o păcăleală, iar diminețile, din cauza asta - tot mai plumbuite, tot mai toxice. Sentimentul că o execut ca pe o pedeapsă sau sub amenințarea pedepsei de a pierde totul. Timp în care sunt constrâns să port, pasămite, ca pe o salopetă de protecție gândul că mi-am pus simțirea, temporar, în cui. Trebuie să fac asta în singurătate, sub sabia unei prietenii tehnice cu mine însumi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu