- Ce mă sperie la libertate? Pe mine, fiul ei nerecunoscut. Nu libertatea însăși! - Invidia mea bolnăvicioasă față de lumea dezlănțuită, profitând sălbatic de libertate. Înțeleg perfect (fără a susține, totuși) de ce unii vor s-o îngrădească. Din teamă. Nimic moral, tradițional, cutumiar - în spate. Tradiția păzește turma și trece primejdia rea. Ritualul zilnic ne ajută să uităm ce ne dorim.
Și totuși, mi-ar fi urât într-o lume cu totul îngrădită, reglementată prin legi până în cele mai mici amănunte ale sale.
M-ar umple de urât o lume fără unghii fățișe și cu degete puține, înmănușate și înciorăpate. O lume fără decolteu și cu gleznele puse la fereală.
Lumea de cavou, încremenită în postúri nefiresc de pioase. Lumea cumsecade.
Omenirii îi stă cel mai bine decăzând.
Nu știu pe cine mint eu scriind asemenea uscăciuni. Până și vârful stiloului se usucă, punându-l să înșire litere pe drumuri de cretă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu