Înlăcrimată trece vara încet spre toamnă. Nu sunt păreri de rău, e doar chicotul trist al degetelor de la picioare, ce aleargă răpăind să-și găsească culcuș în șosete. Înainte, pe căldură, le zăream trecerea oriunde ar fi fost, zâmbindu-mi larg & cochet, înghesuite toate pe locul din față, ca să absoarbă soarele și lumea, din gura indecent deschisă a sandalelor.
Albe, cu unghiile roșii și degetul mare în frunte, păreau să ningă în loc să pășească. Se așterneau halucinant, cu un foșnet aspru, dezhidratat, pentru o miime de secundă, strat după strat, ca să se ridice din nou și să se aștearnă ceva mai departe. Unde aveau treabă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu