Eram, deopotrivă, și Adam, și Evă, ne ascundeam prin păduri fugari din calea păcatului originar, desculți și zdrențuiți, cu unghiile nefăcute, vânătorii ne înjunghiau folosind cuțite boante din argint, ce luau foc la contactul cu trupul meu, se topeau, se preschimbau în linguri, inele și brățări - pe care le șlefuiam adâncite ritmic în creuzetul tău cald, Sărutul ne era interzis și ajunseserăm să abuzăm de îmbrățișarea furișă, dar nu știu: în numele cui vorbesc eu la plural, eram Adam și eram Evă într-un singur trup ce se iubea pe sine, brațe petrecute, vălmășie de brațe, trup ce-și ferea cast gurile din calea gurii, eram murdar și sperios mai ales când îmi întorceam privirea și acolo unde te căutam pe tine dădeam tot de mine, mă surprindeam căutându-te gelos, îngrozit că tu ești chiar eu, ascunsă în răspunsul mut la întrebările mele, și iată motivul pentru care eu nu te zăresc decât atunci când îmi apeși degetele picioarelor peste ochi, silindu-mă să te recunosc, să-ți rostesc numele neștiut, pândesc în orb apariția ta, iar genele mele - ce neastâmpărate fluturau, prinzând a rătăci pe colinele tălpilor, erai acolo, mai trebuia doar să-nvăț să te ignor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu