Dacă poliția (indiferent unde m-aș afla în lume) mi-ar cere să mă legitimez, aș scoate actul de identitate și aș demonstra cine sunt. În nici un caz n-aș lua-o la goană să sfârșesc ascuns într-un transformator electric.
Dacă "micuții"... francezi Zyed și Bouna n-aveau nimic de ascuns, acum zece ani, când au fost surprinși de poliția franceză în ceea ce părea o tentativă de furt, nu înțeleg de ce au mai fugit! Ah, ba da, înțeleg: în Franța, nu-i așa, poliția "fascistă" te vânează pe criterii rasiale. Mai bine încerci să scapi decât să cazi în mâinile lor cremenale...
Apoi a urmat așa-zisa revoltă de trei săptămâni a periferiilor (ghetouri cu imigranți). De fapt, o distracție sinistră în masă, soldată cu importante pagube materiale și cu victime inocente, susținută cu aplauze și logistică de stânga militantă, anarhistă, și de disperații hipsterici fără votanți numiți Les Verts.
Timp de zece ani, cei doi polițiști care au încercat în 2005, nu cu un succes deosebit, să-și facă datoria, au fost supuși șicanelor unui proces nedrept (deși conform Dreptului) și intimidant pentru Poliție în ansamblul ei, care s-a încheiat săptămâna aceasta prin achitarea lor. Trimiși în judecată, pe scurt, pentru că n-au intervenit ca să-i ajute pe cei doi electrocutați în transformator, ci i-au lăsat să se autoexecute. Le Monde titrează just: Un jugement qui fait prévaloir le droit sur l'émotion.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu