Poate că la București se mai întâmplă să dai un sms cui nu-l are și, prin urmare, duce lipsă de el. Dacă tot dai zăpada iarna întreagă, de ce n-ai da, naibii, și un sms? Dă, bă, și tu un sms! - vine îndemnul. Dar ce, tu n-ai? - vine și răspunsul. Ba da, bă, dar dă și tu unul, ce te ține?
Eu, în schimb, trimit un sms. Nu dau. Nu că n-aș avea de dat. Dar prefer a trimite. Ultima dată când am verificat meniul telefonului meu (în limba engleză), sms-ul era expediat cu comanda send. Nu cu give sau get.
Cum nu românii au inventat telefonul - nici măcar telefonul fix, darmite cel mobil -, și cum pe vremea în care oamenii își trimiteau scrisori nu apărea rugămintea iubito, dă-mi o scrisoare (cel mult, dă-mi scrisorile-napoi), nu văd ce imbecil de cartier a avut inspirația, acum cu o largă răspândire, de a înlocui mai lungul, dar firescul si esteticul trimite cu un dă. Că rimează cu bă?
Solii erau trimiși. Porumbeii, idem. Vin turcii! Stolnice, dă și matale un porumbel către oștenii din cetatea Sucevei, să fie pregătiți.
Sudul va rămâne mereu un mare fermecător, un inventiv, mai ales când ține să-și menajeze lenea proverbială, mai ales când vorbim despre Italia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu