Nu vă dați în vânt după Portnoy’s Complaint (1969) - cunoaștem. Originalitatea și scriitura frustă au fost întotdeauna greu de digerat (o spune și Martin Amis).
Vă arătați excedați de limbajul obscen, neduși la biserică cum sunteți, dar vădind o indubitabilă mentalitate de enoriași; oripilați de tematică - așa ceva nu există, doar Ceilalți se masturbează. Umorul lui Roth vi se pare mai mult decât îndoielnic. Răzvrătirea împotriva luării în serios. Evreul antisemit! Nu se glumește cu lucrurile astea, ele tratându-se după rețetă, în spitalele de specialitate. Câtă lipsă de bun gust, nu! Câtă frivolitate, nu! Ce lume bolnavă, nu?
Ei bine, nu! Dacă romanul lui Roth vă pare indigerabil, nu vă amăgiți că n-ați fi și voi tot niște indigerabili, deopotrivă - cei care-l respingeți sau cei care îl devorați cu poftă.
Cuconet literar - dacă voi vă scobiți în nas ascunși între pereții băii, doar nu o să credeți că diferența dintre voi și cei care se scobesc în public, așteptând verdele la semafor este foarte mare. Dacă familia onanistului rothian e disfuncțională, ce vă închipuiți, că sub maniile spilcuite, de porci educați, ale taților voștri sau sub răbdarea tăcută a mamelor voastre se ascunde o familie model?
Dar ce voiam eu să scriu astăzi nu se referă la obiceiurile unor lectori pudici, văduviți de umor. Voiam, de fapt, să împărtășesc repede cuiva părerea (expusă deja, negru pe alb, tot de M. Amis, în NYT) că un roman ca Portnoy este ceva ce numai romancierul Philip Roth ar fi putut scrie. Cine l-a aprofundat pe Roth, știe la ce mă refer. Dar pot depune mărturie în sensul ăsta și puținii cititori care, nespecializați, sunt totuși înzestrați cu acea intuiție de a ghici un scriitor mare chiar din paginile unei nuvele nu în întregime reușite.
8 comentarii:
Mă dau in vânt după orice carte de-a lui Roth :)
C.S.
Ma dau si eu in vînt. După niște cărți patetice, pedante, după niște autori îndrăgostiți la nebunie de propriul stil sau convinși că stilul e totul (Nabokov), Roth vine ca rupt din soare. Ca gheața în scotch, ca tonicul în gin, ca bronzul pe piele, vara. Form is Emptiness, grăiește un titlu de piesă compusă de Swayzak.
Numai tu o puteai spune așa de bine :)
C.S.
Urasc vremea rece, de aia! Iubesc vara. O spun an de an. Putin imi pasa de transpiratiile voastre. Eu iubesc vara. Urasc iarna si zapada. Iubesc pielea, bronzata sau alba, respirand libera sub doar un tricou.
Eu n-am citit inca nimic scris de acest scriitor. In schimb, iti impartasesc parerile despre vara si intr-un fel ma bucur ca nu sunt singura care se lamenteaza de cate ori vine toamna si apoi iarna. Soare, caldura la maxim, asta vreau. :)
Multumesc, Andreea :)
Sunt bine primite pe acest blog si parerile bune despre vara (=libertate vestimentara, plimbari tarzii, somn cu fereastra deschisa etc).
Nu stiu de ce nu mi se actualizeaza in blogroll postarile de pe blogul tau. Am incercat de cateva ori sa te sterg si iar sa te adaug si nu s-a schimbat nimic. Asa se explica faptul ca nu intru mai des. :)
Of. Sunt tot soiul de erori de cand cu unificarea asta a tututor serviciilor google. Dar poti da cate un clic cand si cand
Trimiteți un comentariu