Bop you?

Pur și simplu, new jazz... Poate nu într-atât vocea, cât ritmul ăsta sălbatic, executat prin lovirea obiectelor casnice, te miri ce ți-e dat să izbești în cale, dar și vocea, cum să nu!? Și bop-ul, fată, nu te prosti! Și decker-ul dublu, orgă ca la mama acasă, în anii gloriei The Doors (de parcă le-ar fi trecut gloria, numai prostii spui). Ia, de nu mă crezi:

Zimpala - Doo You Bop

Au milieu de nul pied

Bucălata iese la alunecat pe role - nici un sunet pe asfalt, or fi role scumpe, gândesc (vreau și eu!). Să învăț a luneca pe role la 36 ar fi o performanță care m-ar putea îmbuna puțin. Îmi surâde. Îi simt de aici, odată cu ea, senzația de imponderabilitate iscată de viteză boantele ace care-i înțeapă cu miile regiunea venerică mirosul acru de necoaptă îi intuiesc sudoarea dezinvoltă (pe care, mai târziu, și-o va spăla superficial, acasă) înmuindu-i picioarele captive în bocancii țepeni ai rolelor.

Au milieu de nulle part

Ce s-a întâmplat între voi acolo? Ce rămâne (de) nerostit?

Pași și zvâcniri, mușchii puși la muncă sub piele. Să scriu niște pagini despre mers, despre umblet, despre a păși. Personajele să nu dobândească chip, fizionomie. Picioarele le poartă, iau decizii în locul personajelor, le conduc de colo-colo. Să rămână, deci, anonime, „figurate” doar la nivelul pulpelor, gambelor, tălpi, păduri de glezne, una, numai una dintre cele două glezne ce-l gâtuiau, vecinătatea labelor îi ardea obrajii - sărutată de Bărbat. Pur și simplu capul lui, pe neașteptate, sentimentul meu de putere, nălucirea că eu îl fut pe el, gratificată numaidecât de viitura umedă dintre coapse, capul i se aplecă puțin spre glezna apropiată, aleasă (nu știm care: cea din stânga sau cea din dreapta?), tremura și transpira, ploua peste mine, trebuia - ca să nu juiseze precoce, și mi-o sărută cu un plescăit de ventuză apăsând sorbind creând vacuum cu mucoasa răsfrântă a buzelor limba lipită de fluier lăsând o urmă lucioasă de melc de pe vâscozitatea căreia nu de alta dar pentru a mă ține de ceva să nu mă scufund înainte de convulsia ultimă nu am reușit să-mi mai desprind ochii. Încheietura din care pornește vânjoasă, ramificată, vascularizată, laba piciorului, osul încheieturii rotindu-se rapid în matca pielii.

All photos by C.S./2011

Privirea Femeii - sticloasă, tulbure, iscodindu-l încă, nu departe totuși de abandonul total, pitită încă leneș, cu rămășițe de prudență, pe după desișul genelor întredeschise. Străinul înăuntru, pompând neobosit, îmboldit să vâslească mai departe către excelență atât de mecanica obișnuinței pe care o avea în practicarea acestui sport, cât și - oh, în acest punct dânsul fusese cât pe ce să-și rătăcească în mod rușinos stăpânirea de sine, cât pe ce să se fi pierdut de sine și să se prăvălească prematur, de unul singur, în extaz - cât și, așadar, de ineditul voluptății înăbușitoare provocată de postura prăpăstioasă în care Femeia, fără veste și de bunăvoie, Doamne, îți vine să crezi, eram eu acolo, complet expusă, inundată de o îndrăzneală care mă rușina și mă întărâta deopotrivă, îmi lua mințile, îl așteptase să vină odată într-însa! Ne făcurăm toți trei nevăzuți.

Textul - sfârșitul (dez)nădăjduit al obsesiei?

***

Împiedicări

Lectura la Alegerea Sofiei de William Styron (tradusă în românește de Cristina Jinga, la Adevărul!, ici cu profunzimi delicioase, colo neglijent, ca și cum s-ar fi folosit, în marea-i grabă de a preda la termen, de google translate...; vezi construcții aiuristice, forțate, trecute aproape ad litteram în română, ca: „frumos de inevitabilă”, „prost de nefericit” etc; din păcate, sunt mult mai numeroase).

În ciuda acestui amănunt amar - ce devine nespus de supărător, pe măsură ce înaintăm în carte -, în câteva dăți a trebuit chiar să mă opresc din citit, într-atât de gustos este scrisă! Nu, Styron nu era evreu, i-am tot scotocit în biografie, dar împărtășește cu scriitorii acestei prolifice și inepuizabile nații sarcasmul nimicitor, umorul, realismul erotic fără perdea. Încărcătura erotică sufocantă. A trebuit, deci, să iau o pauză, să iau distanță, dându-mă câțiva pași înapoi. Să-mi zâmbesc mulțumit.

***

All photos by C.S./2011

Să ne încolăcim picioarele în iarbă. Iarba printre degete - câteva fire prinse, încleștate între fiecare două degete. Ultimul degețel rămâne întotdeauna desperecheat. Pe acela în ascundem între buze.

***

„Psihanalistul meu zicea că omenirea va fi întotdeauna propriul ei dușman, până când nu învață că fiecare ființă omenească are nevoie, enfin, doar de un futai fantastic.” (W.S. - Alegerea Sofiei, în versiunea editurii Adevărul; pentru cei interesați de o versiune cât mai corectă - eu era cât pe ce să mă aleg cu romanul în original, dar n-a mai fost să fie - e recomandabilă și tălmăcirea făcută pentru editura Art de Virgil Stanciu, 2007)

***

Krisztián

„Krisztián!”, aș fi dorit să strig, în marea-mi surpriză, chiar și numai pentru că-n numele pe care-l purta, pe care nu îndrăzneam să-l pronunț nici măcar la începutul prieteniei noastre, subit întreruptă apoi, astfel că-l rosteam doar în sinea mea, simțeam aceeași distincție fină ce exista în toată ființa lui, inclusiv numele lui exercita asupra mea aceeași atracție puternică și irezistibilă căreia n-aveam curajul să-i cedez sub nici o formă; dacă i-aș fi pronunțat cu glas tare numele ar fi fost de parcă i-aș fi atins trupul gol, astfel că mai degrabă îl ocoleam, așteptam până pornea cu alții spre casă, ca nu cumva s-o iau și eu tot pe drumul acela sau să merg cu el, ba, mai mult, și-n clasă aveam grijă să nu ajung întâmplător în apropierea lui, să nu cumva să am posibilitatea să-i vorbesc sau, în urma unei busculade întâmplătoare, să mă lovesc de el (...)

Din Péter Nádas - proaspăt tipărita în România - Apocalipsa memoriilor (deși în original titlul nu este atât de catastrofic-tabloidizat!, ci, dacă nu mă înșeală puțina maghiară știută, s-ar traduce prin Cartea memoriilor, dragă editură Curtea Veche și dragă doamnă traducătoare Anamaria Pop)

O carte frumoasă, crudă, ca un înșelător & sadic cântec de leagăn. 

Iubire tâmpă

Cei doi se sorb din ochi, față în față, cap în cap, tac și se țin de mână, își surâd cretin, cu un subînțeles de neînțeles, mestecând cu mintea ultimele declarații meșteșugite, ocolite, prevăzătoare - încă nerostite. Am ieșit cu toții în oraș, însă simțirea lor e intensă, îi amuțește, îi izolează în mica lor nebunie - dragostea, habar n-au ce se petrece cu ei, se iubesc ca-n lumea cealaltă, a îndrăgostiților, nu după regulile lumii în care ei trăiesc zi de zi, cea cu profesori, profesii, obligații și, cică, răspunderi.

Un aer primenit regla bătăile oricărei inimi, încetinind circulația, prelungind fericirea. Căile fericirii erau scurte în lumea lor, permițându-le să ajungă lesne dintr-o parte într-alta.

Destruchipare

www.paulpolitis.com

Trupurile fără chip își au importanța lor în defularea periodică, în golirea amarului departe, la o distanță sigură, de cercul apropiaților (cercul preschimbat recent într-un singur punct), pentru a-i scuti de supărarea noastră fiziologică, de neliniștea noastră libidinală. Se întâmplă uneori să-ți dorești să întredeschizi, vorbe bine ticluite & presiune mecanică, și să pătrunzi sexualmente - decorul: o încăpere de-un alb anonim - o pereche de buze anonime, dar ce savuroase! și care, firește, să nu șadă chiar pasive în tot acel timp. O vezi, parc-ar vrea să-și îndese toată țesătura așternutului în pântece, apăsând-o într-acolo îndurerată? N-o vezi.

gospodărește (dezagreabil verbul, epuizat sub comunism) îmi încrucișez brațele înainte de a-mi săvârși somnul de anxietate din fiecare după-amiază somnul bizar pe partea stângă somnul în răcoare și iarna în spaima că se va stinge focul din sobe - de felul ei o temere tâmpită ce face parte din ciclul primar al fobiilor omenești; grija focului e echivalentă cu preocuparea de a evita enurezisul nocturn, ejacularea precoce, nevroza indusă de coitul întrerupt (profilactic?) sau echilibristica mintală făcută spre a nu fi prins cu jurnalul în mână ziua în amiaza mare, ca să nu zic de-o revistă deochiată, căci n-am destule mâini ținute la vedere...

Noaptea puricilor lungi 2

Profitând de plecarea la tratament a câinelui adorat al familiei, mâța cea stufoasă, purtătoare eroină de paraziți, s-a și refugiat în casă, aducând cu dânsa, ca zestre, doi saci căptușiți bine cu purici hămesiți, de cea mai bună calitate, negri și lucioși, cu mușchi armonios (înspre excesiv; Anamaria Pop ar fi folosit: la modul armonios) dezvoltați la picioarele dindărăt, gata de muncă, gata de supt, ah, iată-i: m-au identificat prin satelit, dar și terestru, trimițând iscoade specializate olfactiv, în tot cazul mi-a mers vestea, circulă nestingherite zvonurile despre gustul meu dulce-amărui, ceva deosebit, despre feluritele creme cu care în amănunt (Anamaria Pop ar fi folosit: la modul amănunțit) îmi ung pielea ca s-o țin invidiabil de catifelată pentru vârsta mea (jumătate din cea a distinsului cosmetician G. Liiceanu - atât vârsta cât și pielea), despre deorolurile ce-mi răsfață rotund (Anamaria Pop ar fi folosit: la modul rotund) subțiorile așa cum nici o limbă nu mi le-a răsfățat până acum.

S-au bulucit puricii pe întinsul epidermei mele, cel mai întins organ, cazându-mi-se în chiloți, în dosul buzunarelor, amplasament pentru care a opta denotă finețe, educație aleasă, gourmandise, sau navigând pur și simplu odată cu mine, prin lumea largă, agățați de picior, cu trompa bine înfiptă în pielea primitoare, cu ochii închiși în extaz, puricii sug și înghit pe nemestecate, puricii n-au măsele, apoi cad beți pe crac în jos, la parter, stabilindu-se la glezne, în ciorapi, unde ar fi întâmpinați doar de oportunități reduse numeric de a cădea și mai jos, mult mai greu le-ar fi mai jos, din cauză că în ciorap sunt mai încorsetați, mai înghesuiți, însă efectul colateral al strâmtorii e acela că nici nu pot înghiți abundent, cât și-ar dori, din motiv de presiune toracică.

Linii de fugă

Năzuinței mele melagomane de a avea totul în stăpânire îi mai trebuie, măcar în împrejurările dificile, și nutreț: prezența mea la locul manipulării. Setea de a domina nu se poate, câteodată, împlini cu desăvărșire decât în prezența mea. Altfel, totul se năruie într-o clipită, am remarcat asta, eu, de aici de unde mă aflu, chiar fericit fiind, simt că în altă parte, ceea ce am construit, creația și proprietatea mea se ruinează, așa cum se spulberă convingerea împăratului gol că ar fi, în fapt, înțolit cu haine alese, după momentul de groază în care copilul din asistență îi strigă vorbele bine știute.

C.S./2011

N-ar fi nici o dificultate, în alte condiții, în a-mi dura inteligente edificii personale, mici refugii, salammbô-uri eliadești (flaubertiene?), care să mă protejeze de intruși în timp ce-mi port trupul și senzualitatea lui pe calea regală, de n-ar lua parte la derularea vieții mele pe ecranul reprezentărilor lor o întreagă galerie de suporteri ostili și adversari grijulii, numiți din oficiu, ei fac o gălăgie cel puțin stranie și aruncă în mine cu tot felul de obiecte nefolositoare lor în casă.

M-am trezit, așadar, sărbătorind o neatârnare ce nu a așteptat prea îndelung să se trivializeze, ajungând ea - răbdător, dar sigur - în situația de a se instituționaliza: soarta oricărei rebeliuni. Albinele își pot alege florile predilecte după o mie de nuanțe, pot renunța la unele în favoarea altora, la ce bun însă această iluzorie opțiune, această „ofertantă” beție a culorilor câtă vreme nu are puterea să ascundă dependența absolută a vieții micilor („harnicelor”) insecte de nectarul colectat dintre ispititoarele petale? Bogăția nuanțelor nu face, în ochii mei, rutina mai acceptabilă, sensibilitatea simțurilor mele mă scutură pentru a mă trezi la cel mai mic semn de amăgire.