luni, 13 mai 2013

Wiederholungszwang

Criză de nervi înghițită, mărunțită și apoi respirată cu guri de aer profunde, oftaturi înduioșătoare. Deschid geamul, intră noaptea.

Mișcându-mă spre stație, îmi place să cred că sunt complet rupt de lume. O pereche de ochi ce atârnă, oscilând, la 1,78 metri deasupra trotuarului, încercând totuși să vadă, să ia lumea la cunoștință, să stabilească apropieri și distanțe vizuale. „Spaima fierbinte ce-l cuprinde pe omul sensibil când ochiul său vede o întrupare a frumuseții eterne”. (Thomas Mann - Moartea la Veneția)

Cafenelele cele noi au vitrine. În ramele lor sunt așezate, înadins cu umerii goi, fetele cele mai arătoase ale dimineții. Cândva am complimentat o fată, spunându-i că e arătoasă și s-a supărat amarnic. De-o parte și de alta a colțului străzii, un umăr gol, o bretea neagră, ochi egipteni privind, mari, în gol, „iar fustele lor deveneau transparente în lumina ce venea de la capătul îndepărtat al coridorului, dând la iveală ramurile de pom oprit ale picioarelor.” (J.Eugenides - Sinuciderea fecioarelor)

marți, 7 mai 2013

Hoțul de chipuri

Să scriu (dar n-o să scriu) despre o relație moşită într-o împletitură de ascunzișuri, minciuni şi adevăruri omise. O dragoste nebună ce se consumă fizic, strămutată, aşadar, mai cu seamă în chinul trupului. Cei doi se cunosc mai degrabă vag, nu-şi pun întrebări ireversibile, se feresc cu un talent de balerini, de echilibriști pe sârmă, să cadă în păcatul căsniciei. Amorul li se întinde - neverosimil, márquezian - pe decenii. Trec prin toate războaiele de posesiune și secesiune ce definesc viața de cuplu, dar în acest fel reușesc să evite rutina cea spăimoasă. Firește, unul dintre ei va pune capăt baletului. Își va dori, inevitabil, mai mult. Sau, pur și simplu, celălalt se va plictisi? Amândoi simt, iar uneori știu, că celălalt ascunde ceva, dar neștiința asta disperată nu face decât să ațâțe patima, atracția nebună, gesturile extreme, concesiile demente.

vineri, 3 mai 2013

Guri flămânde

Vara, gurile înfloresc, se desfac în două-patru buze nemăsurate și umblă întredeschise, pe picioarele lor. Iar gura ta nu-i o excepție, își desface aripile ca o pasăre de pradă într-un zbor de plăcere: în voia curenților, fără grija vânatului. Buze deschise nemilos, într-un zâmbet ce mă amorțește, aripile și plonjeul surprinzător, sigur pe sine, ale unui prădător dezinteresat. Sufletul însuși pune umărul și face buzele tale să se întredeschidă, preluând stăpânirea, se târăște pentru prima oară, după ani de nopți, în lumină.
***
Și un (pic de) Montherlant din Carnete, ed. ICR:
„Picioarele ei reci pe fruntea mea ar putea să mă vindece de orice suferință.”
„Lucrul frumos ar fi să-i arăți într-un roman pe el și pe ea cum încetează să se mai iubească într-un mod fericit, vorbindu-și cu bonomie despre această despărțire, mulțumiți că lucrurile stau astfel, fiindcă așa este cel mai bine (drumul devine liber pentru fiecare dintre ei). Mi se pare asta nu s-a întâmplat niciodată.”

joi, 2 mai 2013

Gramatica sufletului

Si câteodată o privea, din mijlocul dansului lui de strună întinsă, cu o privire specială, timidă, dar în acelaşi timp cutezătoare, care parcă îi ciupea cu două degete vânjoase coloana vertebrală şi i-o extrăgea la nesfârşit din spinare prin ceafă, ca pe un os de peşte, şi în trupul ei nu mai rămâneau atunci decât mădulare moi, cărnoase, lunecând unul într-altul şi topindu-se într-o gură cosmică, adâncă şi plină de arzătoare dorinţă.
David Grossman - Cartea de gramatică interioară, trad. Gheorghe Miletineanu, ed. Univers, 2012

miercuri, 1 mai 2013

MAYDAY

Un clasic de-al casei foarte bine remanufacturat. Follow the snares! Rare au fost party-urile la care n-am mers împreună cu o cameră foto ce avea flash-ul mereu pregătit. Ca să prindă muzica în mișcare. Pantaloni largi, cu talie joasă, lăsau loc pentru ca ochișorii spatelui să te privească. Moațe de ursoaică-n păr, mișcări unduitoare, vă scutesc de alte clișee. Camera's ready, prepare the flash. Un imn dans. E din nou MAYDAY!

luni, 29 aprilie 2013

Asociaţii & reuniuni

C.S./2013
Să nu tratăm cu dispreţ capacitatea de mobilizare întru reuniune a muncitorilor de pământ din ţara noastră! Vorba unui prieten hâtru: o mână spală pe alta, de pământ. Pământul înghite piatra, foarfeca bate hârtia. Tot aşa, muncitorul de pământ îl poate învinge în luptă dreaptă, dacă îşi pune minţile cu el, pe muncitorul de piatră. Îl îngroapă de viu, la rigoare. Să-şi mai și aducă fiecare prietenii, ar ieşi scântei! Ar iese - zice bănăţeanul. Sau cum naiba era: ar iasă?

duminică, 21 aprilie 2013

Duminica oului

În diminețile de duminică, media de vârstă a celor prezenți în stradă crește amețitor către 40+. Cu excepția unor mame încă tinere, care și-au scos soacrele mov în nesperatul soare al lui aprilie, și a unor cupluri fără riduri pe care le leagă strâns nu dragostea, ci copilul nedorit, restul trecătorilor sunt vârstnicii. Aceștia urmează să ia tramvaiele și troleele sub asaltul lor gratuit în căutarea oului mai ieftin cu 10 bani.

marți, 16 aprilie 2013

Ce faci, te perspicaci?

Hotărât lucru, mulţi dintre cei care alcătuiesc valul nou de traducători români, pe mâna cărora editurile lasă noile apariţii, fără să mai plătească verificarea lor, nu cunosc limba română (vezi profesionistele case editoriale autohtone de odinioară, cu armata lor de angajaţi; era lesne de găsit acolo mulți oameni iubitori de limbă şi de carte)!

Și o voi repeta până la jenă!

Nu am stat să notez ca o babă cârcotaşă toate gafele de limbă sau neatențiile ale doamnei Cristina Ispas (traducătoarea Sfârşitului, aclamata carte a istoricului Ian Kershaw - Corint, 2013). Nici nu am ajuns la ultimele pagini, ca să zic că asta a fost tot, niște excepții, şi pot să răsuflu uşurat. Voi începe de-abia acum să inventariez, mai am circa 200 de pagini.

Totuși, a trebuit de m-am oprit puţin pentru a respira adânc, să-mi recâştig calmul, la pagina 229, unde mi-e dat să aflu că Goebbels a rămas până la final unul dintre cei mai perspicaci lideri nazişti!... Mă întreb, atunci, care este singularul doamnei Ispas pentru perspicace? Mă întreb retoric, bineînțeles, pentru că știu răspunsul: e perspicac.

Revin cu later edit. În scurt timp, apare și australianul general-colonel Lothar Rendulič..., comandant al unei importante armate germane în 1945. Născut, fireşte, nu în Australia, ci în vecina acesteia de nume (e adevărat, primele trei litere-s identice!) - Austria. Prilej de confuzie penibilă, de felul Budapest - Bucarest (tipică pentru americanii mândri de ignoranţa lor, n-a ocolit-o nici pe traducătoarea Cristina Ispas).

luni, 15 aprilie 2013

Surorile Marx îl despoaie pe împăratul T. Chirilă!

Tudor Chirilă semnifica, mai deunăzi, pentru Crin Antonescu ceea ce era Mircea Cărtărăscu (sic!) pentru numitul Traian Băsescu (omul politic al unei singure cărți - Levantul). Amândoi au simțit (bine) că sus-pomenitele vedete „artistice” au priză (cuantificabilă politic) la anumite categorii socio-profesionale, considerate a fi mai „răsfățate intelectualicește”. Au simțit bine, dar au folosit prost atuul.

Chirilă prindea la liceenii incurabili, muzica lui se lipea perfect pe cerințele atmosferice ale banchetului de sfârșit de clasa a doișpea și pe meciul tradițional cu profesorii, dar și pe majorat (vezi versurile acelea idioate, cântate cu vocea lui de infantil răzgâiat și adresându-se strict vârstei taberelor promiscue, la munte și la mare).

Cărtărăscu impresionează fizic cuconetul literar, studentucile din primul an (dar și din ultimul...), își joacă bine rolul de scriitor angajat, de dreapta (!). Dă bine pe ecran, cu aerul său vulnerabil de etern adolescent, când participă la lectura de protest pusă la cale în fața TVR, ca să-l readucă pe iremplasabilul I.T.Morar la emisiunea pierdută. Că despre lectura cărților sale e mai greu de discutat. Cel mai probabil, multe din fanele sale, care leșină cu suspine când Cărtărăscu își dă părul pe după ureche, nu au trecut de jumătatea Orbitorului (citit demonstrativ-ostentativ în autobuz și-n metrou). Mult spus citit, deschis ar fi mai onest.

Grăind de bine despre bardul Chirilă, inițiator melodic al foarte tinerei generații într-ale sexului după ureche, Crin Antonescu a socotit că-și va asigura votul tsunamic al proaspeților electori. Nu a fost chiar așa. Dovadă că dl Antonescu este tot președinte al Senatului. La Cotroceni a participat mai an doar la un casting în urma căruia domnia sa, unic candidat, a ieșit, surprinzător, pe locul doi.

Nici o identitate de talent între cei doi, să nu fiu înțeles greșit! Între cei doi, e o diferență ca aceea dintre Mircea Cărtărescu și pixul său. Cu precizarea că pixul lui M.C., ținând cont de îndelungata prestație în slujba scriitorului, s-ar putea să scrie chiar de unul singur mai profund și mai cu rost decât Chirilă. Vă invit să vizitați contribuția gustoasă a Surorilor Marx la celebritatea nedorită a bardului Chirilă (linkul din capul textului).

marți, 9 aprilie 2013

Françoise Dolto - Femininul*

„Dacă pentru adolescentă şi pentru fetiţă fecunditatea este o condiţie a vieţii de femeie, lucrurile se schimbă radical când vorbim despre băiat, care se poate lipsi în întregime de aceasta ca urmare a specificului masculinităţii. Şi în cazul bărbatului, paternitatea poate rămâne mult timp o fantasmă, o transgresiune a incestului sau fanfaronadă, astfel încât copilul real să constituie un frate sau o soră pentru care femeia devenită mama-care-are-un-alt-copil îl neglijează.”(iresponsabilitatea masculină în raport cu realitatea naşterii, n.m. CS)
*Cuvânt înainte de Muriel Djéribi-Valentin (ed. Trei, 2008)

duminică, 7 aprilie 2013

Sensuri casnice

Duminica, ziua nemișcării anxioase. Urcăm, corecți, fără chef și fără chip, în mașină și ne deplasăm la părinți. La părinții lui sau la părinții ei - depinde cum le-a fost înțelegerea premaritală. Vizite de puricare mutuală. De lins în genitale cu socrii. Puțin îi pasă ei că lui îi pică greu la digestie dădăceala băgăcioasă a mamei-soacre; nu-i pasă, nu conștientizează, nici că ea însăși, neproaspăta lui soție, redevine un bébé stupid în preajma mă-sii, regresând la stadiul oral, alintându-se, pocind voit cuvintele, și consumând nostalgic până-n prag de vomă tot ce-i pune mater familias pe masă, dinaintea gurii - neuitatele mâncăruri grase & acide ale copilăriei sale. 

Iar el, venindu-i rândul în duminica următoare, nu dă semne să-i pese (laș, n-o să intervină) că propriu-i tată o va supune iarăși pe biata proaspăt-consoartă la aceleași obositoare tirade politice, bancuri porcoase și vituperări naționaliste stil antenatrei, ce nu suferă în veci contraargumentări, alte opinii, întreruperi. În numele salvării armoniei familiale, la întoarcerea acasă nu-și vorbesc despre asta, însă, până să se culce, ajung să se certe pentru poziția neconformă a prosopului de corp pe bara nichelată din baie.

Să luăm alt exemplu duminical: vecina-cea-conștiincioasă - se scoală odată cu zorii, chiar și la sfârșit de săptămână, pentru o cafea cu prietenele. Prime time matinal. Mocnește în unele femei o îngrijorare de-o forță incomensurabilă: aceea că ar putea fi bârfite in absentia. Forța asta, devenind una motrice, un combustibil fosil, le constrânge să acepte toate invitațiile, să iasă întotdeauna împreună! Grija că restul bandei s-ar putea întâlni separat le scoate din minți, le scurtează somnul, le scoate val-vârtej din casă.
***
Nu vreau să merg la muncă, vreau să merg într-o carte! Mă întreb dacă personajele unei cărți se înțeleg între ele, când cartea-i în repaus, se lămuresc reciproc că trebuie să pună umărul împreună pentru a se face citite? Trăiesc ele când copertele-s închise?

Aș vrea să mă strămut cu totul în caietul ăsta. Să mă rostogolesc în pagini, gol ca-n fotografia de la un an, și să las în urma mea păreri de cuvinte. Să nu pun niciodată punct. Îmi rad barba, dimineața, privindu-mă pe toate fețele, în caiet. N-aș ofta și n-aș tânji decât să am un instrument de scris ideal, inepuizabil, și pagini, cât mai multe pagini!