Ciufuțenii de vârstnic - ceea ce, altădată, stătea cuminte, bine domesticit, pe fundul personalității mele retractile, acum țâșnește brutal în afară, cu varii ocazii. De exemplu, pledoariile mele anti-orice.
Înclinația mea către versificare - în copilărie. N-aș zice „către poezie”, căci nu făceam decât să potrivesc cuvinte, născoceam rime. Era o năzuință naiv-infantilă înspre armonie. Armonizam. Era micul meu spectacol de circ, ca să le abat atenția de la problemele lor.
Adevărul - rezultatul unei violențe asupra gândirii.
Dacă-mi mai spui vorbe dulci, îți dau cu Roland Barthes în cap!
Evitarea oamenilor dezechilibrați - teama de contagiune.
Plătesc la Segafredo: adică, las banii în plicul cu nota de plată și aștept ceva mai încolo, proptit în bicicletă, să vină cineva dinăuntru ca să-i ia. Oricât mi-aș dori să fac ca-n filme, nu pot pleca fără să mă asigur că banii-s încasați de cine trebuie și nu rămân expuși pe masă, la îndemâna hoților. Nu mă pot desprinde de acolo până nu văd asta. Simt de parcă aș fugi fără să plătesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu