N-am priceput niciodata cum devine treaba cu gemenii. Despre cei identici, monovitelini, e la îndemână să spunem că unul dintre ei a primit ce a mai rămas, genetic, de la celălalt. Dar mie, în vis, mi-au apărut două gemene. Una cu păr blond, cealaltă - vag definită coloristic. Ele conduceau ceva ce semăna izbitor a Infern. Un număr nedeslușit de încâlcite încăperi subterane, populate cu personaje grotești, puse să mă turtureze atât fizic, cât și prin inducerea unei epuizante stări de angoasă. Personaje de-ale lui Bruno Schulz sau de-ale lui Kafka.
Grotescul coșmaresc, de bâlci medieval. Suntem (mai mulți?) vaccinați arbitrar cu nu știu ce substanțe, ni se prelevează probe de țesut, folosindu-se niște ace enorme. Complet lipsiți de orice urmă de afecțiune, de protecție, de speranța oricărei salvări.
Gemenele tronau asupra acestei bucăți de Iad, n-ar fi avut nici un sens să „apelezi” la ele, să faci antecameră pentru a obține o audiență, să faci lobby. Mă tratau cu o răceală total nespecifică imaginarului colectiv despre Iad. Iadul nu este focul, este absența iubirii, să fii ignorat cu un rânjet. Iadul sunt privirile de gheață, este indiferența suverană, absența empatiei. Iadul este populat de funcționari conștiincioși, reci, în sluba Angajatorului, nu a publicului.
Cum îi priviți pe cei care cer audiență, îi țintuiți cu ochii aceia glaciali, cum se vede lumea de acolo de unde ții frâiele Iadului, dimpreună cu sora ta geamănă un pic mai moartă decât tine? Un satan dedublat, o multiplicare a Răului. Condamnarea prin refuzul drăcesc al unui răspuns emoțional.
