O carte fabuloasă a cărei lectură o amân prostește de ani de zile!
Romanul ăsta, ca zumzetul și forfota unui stup, este străbătut de o ironie metalică al cărei gust pe unii (unele) ar putea să-i supere ca și când le-ar fi direct adresată. Asta-mi place să-mi închipui: cum niște inși care se încăpățânează să citească (deși nu pricep mare lucru din cărți) se simt deranjați de atitudinea dizolvantă a autorului.
Romanul este inclasabil. Vecin, probabil, cu Daniil Harms, cu Bruno Schulz și cu suprarealiștii - dar cu un plus de rigoare și deșteptăciune; fără acele gratuități lingvistico-imagistice, comise de dadaiști și suprarealiști doar ca să epateze.
“Stupul” mi-a retrezit curata bucurie a lecturii. N-am simțit că aș fi fost condus înspre nisipurile mișcătoare și cleioase ale vreunei viziuni ideologice (ca, recent, cu Llosa ori cu R. Piglia), amestecată ticălos cu ficțiunea și cu talentul autorului pentru a face cartea, dacă nu mai digerabilă, atunci mai căutată, mai generatoare de sentimente snoabe în cititor.
Drame personale, decizii de viață stupide ce se întorc contra omului, jocuri serioase ce sfârșesc prost - asta vreau să citesc în beletristică. Nu despre colonialism. Nu despre efectele inegalitare ale capitalismului.
Vreau (să citesc) autori care să fie vizibil convinși că omul este cel care își “face” soarta. Îmi repugnă cei care le pun pe toate (relele) pe seama mediului și a nedreptății sociale.
Pe când mă credeam împotmolit în lecturi “așa și așa”, iată-mă tonifiat cu C.J. Cela…
