Cumplită noapte, cu „vedenii” și false amintiri, destinate să mă tortureze. Filmul cu „verișoara” trupeșă, care nu există în realitate - nu știu să fi avut de-a face, printre neamuri, cu o ființă ca asta - îmi trimite o duzină de fotografii în care ea e, progresiv, tot mai goală, golită de haine.
Masa aceea lungă, ca dintr-o somptuoasă sală de ședințe, dar instalată undeva în aer liber, la care ea citește, vopsită bicolor, blond-roșcat, cu șuvițe ce se suprapun și se amestecă neglijent, top negru, transparent, brațe solide, prelungi. Se însuflețește și se mișcă numai când o privesc. Din fericire, nu-mi aruncă nici măcar o ocheadă, or - astfel îmi pot și eu spune că n-a fost decât o rămășiță de film.
Spectre, cum îmi place să le denumesc, apariții (nu premoniții). Vise de ruperea inimii, certuri devastatoare cu mama, fără vreun câștig. Spatele gol, verișoara, pielea albă, topul din dantelă neagră, inadecvare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu