Simt nevoia să duc ceva la capăt. Ceva, orice. Până și rezolvarea unui detaliu de job m-ar bucura (și nu doar pentru că m-aș scăpa de el). O carte, o treabă oarecare (cum ar fi tunderea pomilor). Dar, în special, o carte! S-o termin cu bine pe asta a lui Buzzati, să-ncep alta și s-o devorez. Să scriu ceva, un adevăr nespus, care să aibă puterea să despice lumea-n bucăți.
„Aș vrea să vii la mine într-o seară de iarnă și, îmbrățișați în spatele ferestrelor, privind singurătatea străzilor întunecoase și reci, să ne amintim de iernile din povești, unde trăiam împreună fără să știm.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu