Magazin de declarații

Îmi picură-n urechi Chopin. Muzica asta te capturează în melancolia ei fără scăpare. I te simți prizonier, nu pentru că te-ar păzi strașnic acolo niște gardieni vigilenți, ci pentru că n-ai pe unde fugi.

Nu mă plimb nervos prin casă, exceptând pauzele de pișare după apa și vinul consumate la banchetul din Cana, nu dau din picior, verific telefonul, compulsie indubitabilă, mai frecvent decât ar merita. Nimic de găsit acolo. Mesaje de la prietenul care dorește să fie primit peste noapte, rugăminți de la colegi, precedate de cemaifaciuri complezente, avertismente de furtună generate de aplicația meteo.

Spune tuturor că-i iubești și poate ți se va întoarce înzecit. Spune „te iubesc” tuturor celor cărora li se refuză această șansă așteptată cu sufletul la gură și cu palma la cur. Excesul de iubire mărturisită cauzează diaree. Spune „te iubesc” celor care ți s-au plâns că n-au parte să-l audă prea adesea ori trebuie să-l cerșească, să-l smulgă cu cleștele, insistând.

Fragment (Daniel Boulanger)

Simptomul cuiva

Nu știu dacă mi-e somn, totuși starea mea e de toropeală, iar sufletul mi se contractă periodic, nu doar când își amintește ceva anume, ci și când mă uit la cât s-a făcut ceasul și nimic nu se schimbă.

80

Muzica anilor 80 cuprinde în sunetele sale o angoasă în care (acum) mă regăsesc, după ce (poate din același motiv) am respins-o ani de zile.

Definiția prietenului în câteva cuvinte

Prietenul ar trebui să fie o meserie. O slujbă. Prietenul să nu se-nsoare, să nu se mărite, să se ocupe exclusiv cu (a susține) prietenia, să fie de ajutor, sprijin, umăr pentru vărsat lacrimi, batistă pentru suflat nasul, suport magnetic pentru înregistrat confesiuni, mașină de dat replici - critice sau concesive.

Am avut multe nefericite ocazii de a-mi urî prietenii când au ales să se căsătorească. Am perceput asta ca pe o trădare, am fost gelos pe ei (pe bună dreptate, femeile îi acaparau total): i-am scos din listă. Alții s-au scos singuri - cuplarea oarbă și apoi mariajul distrug multe apropieri amicale. Când începi să ieși cu oamenii de la locul de muncă, abandonând treptat prietenii vechi, e deja trist (căci prea târziu să mai repari ceva).

Prietenul ar trebui să fie mereu apt, mereu al meu, al nimănui altcuiva. Să nu aibă familie proprie, să fie eunuc, virgin, asexuat, insomniac.

Să mă privesc în mintea ta, prietene, ca-n cea mai nemincinoasă dintre oglinzi.

Amân, aman, amin

Pantalonii negri, puțin lucioși. Apropierea buzelor, amânarea pentru mai târziu a contopirii lor în sărut. Dulce amânare.

Mai are iubirea nevoie de cuvinte, odată aprinsă, ori sunt cuvintele bune numai la începuturi: în flirt, tatonare, seducție, preludiu, curtare, împăunare?

E atât de descurajant să te trezești deja îmbrățișat de disperare și primul gând al noii zile să fie, jalnic, cel al chiulului, al evaziunii. Dar să nu poți chiuli, evada.

Așa

Când mă simt așa, întreaga mea colecție de neîmpliniri, tot ce am sau n-am încheiat, dus la capăt, cinstit cum se cuvine, dat cu piciorul, se scoală din morți, mă bântuie.

Bunici, prieteni pierduți, colegi, veri scăpate printre degetele picioarelor, iubiri neconsumate, iubiri întrerupte, călătorii nefăcute sau prea mult amânate, umiliri, ofense și răni suferite de mine ori provocate de mine altora, lașități, evadări spectaculoase, cu teama-n sân, neparticipări, sustrageri, exagerări, țânțari-armăsari, acuze nedrepte, investiții emoționale falimentare, frumoase orbiri pasionale, focuri de paie, certuri mari cu mize mici, abțineri, tăceri complice, retrageri rușinoase, refuzul unor mâini întinse (oferind sau cerând ajutor), ura de sine, dezicerea de familie, cărți stivuite & necitite, impotențe trupesc-afective, megalomanii, insensibilități de moment cu urmări istorice, surzenie, fereală.

Sorb trecătorii din ochi cu pasiunea nemișcată a unui melc.