duminică, 17 decembrie 2017

Încotro?

Cei 28 de ani trecuți de la Revoluție se adaugă celorlalți - peste 40 - îndurați de români sub orânduirea așa-zis comunistă: privindu-i din perspectivă omenească, spirituală, sunt fără îndoială niște ani irosiți, un genocid identitar.

Împreună, toți acești 70 de ani fac cât o viață de om. Să ne gândim că sunt numeroase persoane de vârsta asta printre noi, persoane care și-au consumat toată existența năzuind la un bine ce n-a mai sosit.

Oamenii aceia sunt niște oameni cu destinele furate. Au trăit cum au putut, și-au așternut un mic rost, au trăit amuțiți, având în suflet doar speranța zilei de mâine și o suferință de care, în unele cazuri, nici măcar nu erau conștienți. Nimic mai mult!

În zilele noastre, o mână de personaje îndoielnice, fără trecut, fără însușiri, de aceeași “calitate” subumană ca puciștii din ‘47, tocmai confiscă iarăși țara și destinele noastre, pregătind o nouă domnie a prostiei - de data asta, asupra unei populații deja spălate pe creier, cu memoria normalității bine ștearsă pe durata “rodnicilor” ani pseudo-comuniști.

Cei dinaintea noastră, de nevoie, au plecat capetele două decenii și jumătate, lăsându-se conduși & reprezentați de un cuplu de semi-analfabeți. Sunt obișnuiți cu neamul prost ca lider de țară.

Voi, cei de azi: nu vă lăsați supuși!

Niciun comentariu: