Soare, vreme caldă

Nu că aș fi din cale-afară de optimist de felul meu, dar, chiar și la ora asta, afară miroase a primăvară! Ceea ce mă bucură nespus.

Tamar

“Tamar râse din toată inima; își aminti o întrebare urgentă, care o tulbura de multă vreme - dacă un om, în timpul unei anumite misiuni, se decide să se închidă în sine, să-și închidă sufletul, după ce misiunea se va fi terminat, va putea redeveni omul care a fost?" 

“Tamar se gândea că nu mai cunoscuse până acum un om alături de care să îi placă atât de mult să tacă.” 

David Grossman - Cineva cu care să fugi de acasă

Încotro?

Cei 28 de ani trecuți de la Revoluție se adaugă celorlalți - peste 40 - îndurați de români sub orânduirea așa-zis comunistă: privindu-i din perspectivă omenească, spirituală, sunt fără îndoială niște ani irosiți, un genocid identitar.

Împreună, toți acești 70 de ani fac cât o viață de om. Să ne gândim că sunt numeroase persoane de vârsta asta printre noi, persoane care și-au consumat toată existența năzuind la un bine ce n-a mai sosit.

Oamenii aceia sunt niște oameni cu destinele furate. Au trăit cum au putut, și-au așternut un mic rost, au trăit amuțiți, având în suflet doar speranța zilei de mâine și o suferință de care, în unele cazuri, nici măcar nu erau conștienți. Nimic mai mult!

În zilele noastre, o mână de personaje îndoielnice, fără trecut, fără însușiri, de aceeași “calitate” subumană ca puciștii din ‘47, tocmai confiscă iarăși țara și destinele noastre, pregătind o nouă domnie a prostiei - de data asta, asupra unei populații deja spălate pe creier, cu memoria normalității bine ștearsă pe durata “rodnicilor” ani pseudo-comuniști.

Cei dinaintea noastră, de nevoie, au plecat capetele două decenii și jumătate, lăsându-se conduși & reprezentați de un cuplu de semi-analfabeți. Sunt obișnuiți cu neamul prost ca lider de țară.

Voi, cei de azi: nu vă lăsați supuși!

Requiescat in pacem

Mihai I Rege

Ce mai citesc

“Asuprirea nu ține doar de închisori și de plutoanele de execuție. Poate veni și dintr-o plictiseală banală și chinuitoare (...).” 

“Metternich credea în statele constituționale, nu în națiunile formate pe criterii etnice. Statele sunt sisteme birocratice legitime, guvernate de supremația legii; națiunile constituite pe criterii etnice sunt mânate de patima sângelui și a pământului, inamicul suprem al moderației și al analizei.”

Robert D. Kaplan - În umbra Europei, Humanitas, 2016, trad. Constantin Ardeleanu & Oana Celia Gheorghiu 

***

Un stat al sec. XXI ar trebui să pună accentul pe înlesnirea prosperității cetățenilor săi, pe domnia Legii și nu să urmărească o iluzorie (pentru că-i imposibilă!) puritate etnică ori să caute să învrăjbească o etnie (majoritară) contra alteia.

Îndeajuns cât am avut de-a face cu ideologiile utopice și cu naționalismul etnic! E timpul pentru un realism tolerant, conform căruia individul și legalitatea să valoreze, să conteze, mai mult decât rasa, cetățenia sau etnia.

Importantă este evitarea conflictului, găsirea unor valori comune, nu a sublinia diferențele. Până la urmă, oamenii trăiesc, muncesc, suferă, sunt fericiți și mor la fel, cu sau fără conștiință națională. Un guturai nu trece mai rapid, dacă atâta timp cât îți curg mucii te gândești homeopatic că ești român sau englez.