A fost o vreme când oamenii orașelor cunoșteau toate cântecele timpului lor, erau puține și frumoase și erau despre începutul unor (prime) iubiri. Cântecele erau jazz & romanțe - la oraș. Doine - la țară.
Cântece știute de toată lumea, pentru că toată lumea asculta același lucru, precum (dintotdeauna) respira același aer.
Totuși, nu m-aș întoarce acolo. N-aș purta, de exemplu, obligatoria pălărie s-o ridic de câte ori ar trece o doamnă pentru a-i arăta c-o respect mă iubesc și mă-nsor cu doamna ca mai târziu pe urmele lipicioase ale pasiunii scurse s-o fac curvă și împuțită să o lovesc s-o diminuez psihic să aștept ca ea să spele după mine.
Nimic nu s-ar mai alege de pălăria mea ridicată prompt, galant și curtenitor, acum ceva vreme, doar pentru a fute și a procrea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu