Indisolubila legătură dintre constipație și bunăstare

În caz că ți-ai propus să pari bogat, trebuie să începi prin a râde mai rar din motive sincere și mult mai des din motive false, simulând că ești realmente înveselit de ceea ce doar tu auzi și vezi. Ai încercat să râzi și singur? Vei fi cu atât mai autentic!

În general, e recomandabil totuși să râzi mai rar. Râzând, pot intra în tine duhuri răuvoitoare, ce-ți vor afecta fără îndoială norocul la bani! E timpul, deci, să-ți faci pierdut, încet-încet, simțul umorului.

Odată cu reducerea izbucnirilor în râs, vei exersa un mai bun control asupra mimicii feței și posturii trupului. Ajută enorm o postură cât mai țeapănă, ceva de genul "gât de lup" - nu lăsa capul să se întoarcă singur către un oarecare punct de interes; trebuie să urmezi circuitul capului cu întreg corpul, ca și cum ai avea spondiloză.

Excelența înțepenirii nobile este atinsă, însă, atunci când izbutești să dai celorlalți impresia că te afli mereu în, să zicem, a treia zi de constipație necurmată.

Dacă te caci mai rar, și-ți afișezi cu talent suferința asta distinsă pe chip, cu toții vor crede că ești mai bogat decât te pricepi să arăți.

Cioran citește Proust (eu citesc Cioran & Proust, de asemenea iritat)

"De fiecare dată când revin la Proust, mai întâi mă irită, îmi pare prăfuit și am o singură dorință: să arunc cartea. Dar după câteva pagini (și sărind unele scene), vraja funcționează din nou, fie și numai din cauza unei formule bine găsite, sau a unei notații psihologice. (Proust e întru totul pe linia moraliștilor francezi. Aforismele abundă: le găsești la fiecare pagină, ba chiar la fiecare frază; sunt însă maxime luate de un vârtej. Pentru ca cititorul să le descopere, trebuie să se oprească și să nu se lase dus de frază.)" (Cioran - Caiete, Humanitas - 2016)

Legiferarea intimității

În ce mă privește, adopt linia unui con­ser­va­torism nuanțat: toate drepturile ci­vile pentru toți, nimeni (începând cu sta­tul) nu are dreptul să reglementeze inti­mi­ta­tea in­divizilor: homofobia e un ana­cro­nism în or­dine legislativă, chiar dacă ho­mo­se­xua­li­tatea rămâne, pentru orice creș­tin ci­ti­tor al Bibliei și respectuos cu ma­gisteriul moral al Bisericii sale, un pă­cat. Deci: da, pentru pactul civil, cu drep­turi suc­ce­so­ra­le și protecție socială ne­discriminatorie. Nu, în ceea ce privește adopția copiilor de către cuplurile gay. 

Teodor Baconschi - Revista 22

Revoluțiuni reacționare

Dacă-i întrebi pe nepregătite, francezii îți vor spune că-s avizi de schimbare, că vor soluții, că să se modifice, jos cu!, să cadă, să nu mai fie, s-au săturat de, destul! Bucuria victoriei, sărbătorită în stradă de suporterii lui Macron, a fost un dans de societate în comparație cu „revoluția” care ai fi zis că începuse odată cu alegerea lui Hollande, acum 5 ani. Mandatul lui Hollande s-a terminat cu un fâs de formă hexagonală. Ce a vrut n-a putut. Ce a început să facă n-a dus la capăt din cauza reacțiilor publice refractare.

Atunci când e vorba să-și susțină președintele în implementarea reformelor înscrise în programul electoral, în baza căruia i-au acordat votul, francezii se trag pe fund, îi întorc spatele, nu mai recunosc nimic, să se schimbe pe ici pe colo, dar să nu se modifice, ies în stradă, urlă, protestează, incendiază, sparg, fac grevă.

Franța nu este o țară guvernabilă, nici reformabilă. Franța merge înainte din inerție, de mare ce e, de turism enorm ce are (primul loc în lume, din câte știu!) și mai merge înainte, șontâcăind, târându-se, pentru că dacă ar fi să cadă, ar trage după ea Europa întreagă.

Teama de schimbare este cel mai mare inamic al Franței. Apoi, neputința oricărui politician ajuns la putere de a tăia din sau a regândi privilegiile sindicalizate - costisitoare și sufocante pentru economie, sperietoare pentru investitori.

Electoratul francez își schimbă, din când în când, președinții și partidele guvernante, ca să-și dea sieși impresia că-i mereu vigilent și că, alternându-le la putere, îi „pedepsește” pe politicieni pentru inerția care, de fapt, e în primul rând a lui - a omului de rând!

De când revoluția a devenit un prilej de a nu schimba nimic sau, și mai grav, de a promova întoarcerea într-un trecut idealizat, un război deschis pentru mai multe privilegii decât obligații și răspunderi, mi-e silă de termenul ăsta și de cei care îl susțin (atâta vreme cât nu sunt obligați să-l și aplice)!

Gratuități

Mi se întâmplă câteodată să intru, fără nici o treabă, prin aeroporturi, îmbrăcat smart casual, plimbându-mă nonșalant de colo-colo, și nu rareori companiile aeriene - impresionate de outfit-ul și de aerul meu de corporatist de succes, cu multe griji pe cap - mă remarcă imediat și se bat pe mine pentru a-mi oferi zboruri gratuite spre destinații de business exotice.

Ultima oară, am primit bilet până la Craiova, unde avionul nu avea escală, însă căpitanul a încetinit, a ieșit din cockpit și mi-a făcut el însuși onoarea să-mi deschidă ușa, dându-mi brânci în văzduhul gol fix deasupra uzinelor Ford.

Înainte de a sări, am apucat să mă descalț & să dăruiesc pilotului pantofii mei culoarea cognacului, business casual, serie limitată, piele de iepure, șase viteze, cutie automată.

Ziua Inocenților*

O carte roșie-n obraji, plesnind de sănătate! Un roman de-mbucate! De citit urgent.

Colecția RAO Contemporan, acum în curs de lichidare (7 lei bucata), ascunde bijuterii nebănuite, selecții din trezoreria literară spaniolă. Am mai spus că literatura spaniolă s-ar putea să fie cea mai miezoasă din lume? Da, însă nu chiar cu aceste cuvinte.

O carte a cărei copertă a patra, de data asta, nu minte deloc: "roman excepțional, inteligent construit, este povestea pe trei voci a..." (restul - între scoarțe).

Autoarea, *Rosa Montero, o minte cinică, testosteronic de inteligentă, îndopată cu umor de calitate și deloc acră la suflet.

La cerșit

Atenția - furată celorlalți măcar câteva minute - ne procură, se pare, o mângâiere sufletească aproape erotică, indiferent cu ce preț o obținem...

Numai așa se explică apetitul unora de a se confesa public unor semi-străini - fără să-i invite cineva - despre vizitele la medic, transplanturi, implanturi, micșorări de stomac, liposucții și, neapărat (!), costurile aferente.

A face un strop de impresie, a fi băgat în seamă, a obține un dram de celebritate, inclusiv cu dezastrele personale, e deja unul dintre banalizatele sporturi extreme, practicat pe muchia prostiei de-o majoritate copleșitoare.

Dintre aceste mărturisiri necerute sunt eliminate cu o suspectă grijă vizitele și diagnosticele primite de la obstretică sau ginecologie (ori poate că, între ele, femeile nu se opresc nici măcar aici; în timp ce bărbații n-ar recunoaște niciodată).

În plus, nu se vorbește despre sex decât sub forma umorului vulgar, gros, moment în care râdem cu toții, ca să nu părem văcarul satului și pentru a arăta că știm că "e doar o glumă".

N-am priceput nicicând de ce sexul (și anexele sale) ar fi demn de considerat un tabu, ca subiect serios de povestire între neprieteni, dar ulcerul perforat - nu!

Cu ce e mai puțin intimă o hernie personală revărsată decât un coit sau o înfloritoare chlamydia?