Nu știu dacă v-am mai spus, dar grevele astea din Franța au început să mă plictisească. La început, mă iritau. Acum e doar plictis. De la vârsta pubertății încoace, am crescut bombardat cu știri despre diverse greve, proteste și violențe de stradă petrecute în Franța. Mi-a ajuns. Acum toate sunt, pentru mine, doar un zgomot neplăcut, un zgomot de fond.
Altădată i-aș fi măsurat cu parul pe participanții la nuit debout - ăia beliți, murdari, răsfățați, ori le-aș fi tras palme până la înroșirea fețelor lor tâmpe, desfigurate de o furie disproporționată în raport cu nivelul de trai îndestulător asigurat de statul francez (înalta calitate a vieții, cea mai mare speranță de viață din UE nu sunt semnele penuriei sau ale represiunii). Nu voiam să cred că ipocrizia poate naște violență!
Mă dezgustă într-o asemenea măsură protestatarii francezi din toate timpurile, încât tot ce aș face ca să le îndeplinesc revendicările anti-reformiste & anti-liberale ar fi să golesc peste capetele lor îndestulătoare vagoane cu căcat!
6 comentarii:
Ei, s-au prins și marii sindicaliști că se plictisește lumea așa că de câteva zile nu mai este benzină pe nicăieri, căci toate rafinăriile au intrat în grevă. Îi vor atrage și pe cei de la centralele nucleare (mă duc să cumpăr lumânări). SUnt curioasă cum se termină și mai ales cum începe Euro 2016.
Mi se pare cu totul disproporționată violența protestelor în comparație atât cu prevederile controversate ale Loi Travail cât și cu situația de la „firul ierbii” din Franța.
Am spicuit, cu ajutorul presei franceze, articolele Codului (cele contestate), dar departe de a fi ceva comparabil cu Tezele din aprilie emise de Ceaușescu (când s-a prescris strângerea șurubului, ca să plătim datoria, și reinstaurarea cenzurii).
Când vezi amploarea luptelor de stradă și contagiunea grevelor franceze ai zice că guvernul și-ar fi propus cel puțin să reinstaureze monarhia absolutistă & feudalismul, sau să suprime libertățile cetățenilor în totalitatea lor.
Or nu e cazul! Citiți Codul cel nou și jur că nu-mi pare nimic îngrijorător acolo!
Eu nu mai pricep nimic din sindicalism de când am văzut ce au făcut liderii sindicali de după 89 în România, aiureala din Mexic, cu lideri sindicali și mai corupți, care nu mai au nevoie să intre în politică, dacă au casă la Miami, faptul că în Italia există sindicate de stânga și de dreapta (?!),de când sindicatele sunt naționale, și nu de ramură (ar fi niște segmente de meserii, de aici, care vor fi afectate de schimbări, dar altele dimpotrivă, ei bine sunt și protestatari care nu vor suferi de loc care urlă acum în stradă. MArtinez, liderul sindical din cauza situația din Franța e cum e, zilele astea, e unul care a cerut și 42 de ore de lucru pe săptâmnă. N-o fi mers treaba, a schimbat-o pe 300 de euro în plus la salariu. E bine să fie apărate drepturile angajaților (eu am lucrat în România doar în instituții în care nu existau sindicate, pardon, era unul plin de dubioși care nu știu ce putea să-mi protejeze), dar sindicalismul de acum e urât de tot.
și da, am și eu impresia că guvernul francez profită din plin de efectele secundare ale protestelor.
Am înțeles, de asemenea, că CGT (sindicat cu o istorie de peste 100 de ani) pierde teren în favoarea altei uniuni în preferințele muncitorilor. Am mai înțeles, dintr-o aluzie a Le Point, că acțiunea radicală de acum, în sectorul energetic, ar fi o încercare disperată a CGT de a recâștiga simpatiile. Pe socoteala Franței.
Cît despre guvernul francez, nu văd cum ar putea profita de pe urma protestelor.
În primul rând, chiar guvernul a avut inițiativa legală de modificare a Codului (pentru revigorarea sectorului privat și atragerea-menținerea investițiilor).
În al doilea rând, guvernul s-a ales cu o țară semi-paralizată în prag de campionat Euro. Semnalul este unul de instabilitate (unde mai pui și amenințarea teroristă, permanentă, alimentată din surse interne - a doua generație de imigranți).
Trimiteți un comentariu