marți, 3 mai 2016

Plăcuta povară a lecturii

Sunt tot mai puține cărțile care îmi plac.

Ajunsesem la un impas cu lecturile mele, înainte de Paște. Niciodată noptiera n-a fost atât de plină (sufocată) de stiva de cărți (pe care a și trebuit să o împart în două stive mai mici, ca să evit prăbușirea). Cauza: începusem prea multe cărți grele și prea multe tomuri masive! Cărțile-lubrifiant (eseistică, proză scurtă, romane de mică întindere sau lesne de parcurs - ca Noi a lui David Nicholls), care în cazul meu funcționează ca parafina pentru schiuri, lipseau cu desăvârșire de la îndemâna mea.

Am luat la relectură Cartea de nisip, cu care mă aflu (împotmolit) la jumătatea ei, taman acolo unde prozele se comprimă, fără ca asta să le confere un plus de claritate, din contra, textele sunt și mai cu tâlc decât în prima jumătate a volumului! De peste un an mă regalez cu Analiza viselor a lui C.G. Jung, în ritmul aproximativ de o sesiune sau două pe zi de lectură (capitolele cărții sunt sesiunile de dezbateri, de fapt). Analiza... este genul de carte care îți urnește mintea, desfrânează fluxul ideatic, tentația polemică, dorința de a afla mai mult, senzația (uneori înșelătoare) că știi mai multe despre tine însuți și te trimite direct la foaia de scris. Versurile lui Ivănescu, selectate de Al. Cistelecan pentru Humanitas - nu citiți niciodată Borges și Ivănescu în paralel, vi se va învârti creierul în sens invers, ca un cub Rubik, cu scrâșnete!

Ce a mers, până la un punct, fără noduri a fost Jurnalul unei fete greu de mulțumit (Jeni Acterian). Tobă de carte, femeia asta! Totuși, când am început să mă prind în legătură cu sensul titlului, ritmul mi-a încetinit. Până la oprire. Dar i-am atins și ăsteia jumătatea! Din pudoare, din exces de rațiune, Jeni Acterian nu reușește să-și definească mal de vivre-ul. Însă suferința ei este cât se poate de concretă (și, deocamdată, fără obiect). Intuiesc că pricina e singurătatea, iar a singurătății pricină este unicitatea personalității lui Jeni, altfelitatea ei printre cei mai mulți tineri (și colegi) din generația sa. Singurul cu care rezonează (dar care o cam ignoră, consumat de abisul propriu) este Emil Cioran. Mai am o bănuială: tânjea după dragostea împărtășită. Înclinația ei către mizantropie aș întrevedea-o mult diminuată de explozia spontană a unei iubiri împărtășite. Or, până atunci, preferă să se „consoleze”, disprețuind deschis mediocritatea celor de vârsta sa și a profesorilor (cu excepția lui Nae Ionescu, de care suspectez că era îndrăgostită).

Am făcut imprudența să dau cep și Patologiilor excesului de Marc Valeur, Jean Claude Matysiak, încălcând astfel regula de aur: o singură carte de psihologie în curs de lectură. 

Mai citesc, sporadic: Ioan-Paul al II-lea, În mâinile Domnului. Însemnări personale 1962 - 2003. Zilnic: Eseuri de îndrăgostit, Alain de Botton - nu e chiar o carte epocală, cum au lăsat să se înțeleagă niște intelectuali, peste ale căror opinii mai dau uneori prin presa culturală. Există, în carte, fragmente de citat în întregime și fragmente aride, cu substantive fabricate din infinitive, bune de exersat săritura în lungime. Pur și simplu, ochiul și mintea n-au câteodată pe ce anume să se oprească pentru o gândire tihnită. Abstracțiuni cretoase, îndulcite cu ceva ficțiune ce face volumul, în ansamblul său, digerabil. Mi-a trecut prin cap inclusiv gândul abandonului. Partea în care iubirea începe să se deșire este de la o poștă cea mai interesantă. Într-o seară, dând peste ea, mi-a alungat și somnul ce mă toropise! Imposibilitatea iubirii cu de-a sila e tratată cu un realism neîndurător, însă tonic.

Ca urmare, am hotărât că așa nu se mai poate. În weekend, am smuls din raft Raymond Carver - Despre ce vorbim când vorbim despre iubire și-am isprăvit-o în câteva ore. Apoi, urmând un sfat (sau o recomandare) pe care eu însumi l-am notat pe acest blog acum câțiva ani, am trecut la o culegere de nuvele marca Henry James - Desenul din covor (BPT, 1986). Orice impas de lectură poate fi surmontat cu o scriere (sau mai multe) de-a lui H. James. Chiar citeam și subscriam, recent, la părerea tranșantă a unuia dintre biografii americani ai lui James: orice rateu literar al lui H. James este superior multor succese ale altor scriitori celebri.

2 comentarii:

Cărți și călătorii spunea...

Hm, mă tentează și pe mine Jeni Acterian.
Și aș reciti Raymond Carver... :)
Despre Henry James, am înțeles că e roman foarte fain, The Master, scris de Colm Tóibín, pe care îl am, dar încă nu am apucat să-l citesc.

acid spunea...

Despre H. James? :)