Situația rușinoasă de la Opera Română din București este o lecție vie despre ce înseamnă, cum și din ce se naște naționalismul de doi lei feroce. Ce surse meschine are nevoia de apartenență tribală, nevoia de a forța și a întinde la refuz o etichetă națională pentru a-ți acoperi cu ea toate mârșăviile de om. (Reamintesc că, la Operă, mai mulți angajați, mulți încasatori de salarii sigure (degeaba), nu mai pot ei trăi & lucra de grija salariilor angajaților străini.)
Naționalismul provine din complexul neputinței, din lenea, din înapoierea proprie în raport cu Avântul străinului; naționalismul este a privi cu jind peste gard la capra lăptoasă a altuia (fără a concepe că ești liber să-ți crești și tu una); naționalismul este invidie față de străin, este teama de neprevăzut și nevoia de protecție de tip sanatoriu balnear; este reîntoarcerea la statutul unor sugari care își clamează trebuința acută de a fi apreciați & hrăniți necondiționat de statul-părinte, indiferent de prestanță & performanțele obținute.
Naționalismul bolnav este atunci când pretinzi să fii promovat (și păstrat în funcție) doar pentru că, în buletin, aparții nației dominante și nu pentru cât ești de competent. În naționalism, cartea de identitate și cetățenia băștinașă întrec în valoare orice diplomă de competențe, întrec experiența, premiile și rezultatele obținute în alte părți ale lumii.
Blestem în fiecare zi creierele care au clocit și au inoculat în capetele umanității ideea abstractă de națiune, acum puțin peste 200 de ani! În mod normal, apartenenței naționale nu i-ar fi fost permis să primeze în fața calității umane. Ideologii regicizi de acum 200 de ani mai bine ar fi reinventat Omenia și un mod de întrebuințare aferent. Mania națională servește drept substitut de personalitate pentru numeroșii indivizi (majoritatea) care n-au fost în stare să-și edifice o personalitate proprie.
Unde mai poate fi regăsit în toată splendoarea lui acest naționalism putred de invidie? În miezul curentului de opinie ce se împotrivește ca românii (cca 3 mil.) din afara țării să aibă drept de vot (ignorându-se că sunt în continuare cetățeni cu drepturi depline și că au plecat în lume din cauză că țara îi vrea proști și prost plătiți). Ghici care e, de fapt, „problema cu diaspora” a celor rămași acasă? - E pizma pe BANII făcuți (deloc ușor!) de cei plecați peste granițe! Doar nu credeați că pe cei rămași în țară îi fute grija civică, electorală ori constituțională! Dacă i-ar fute această grijă, n-ar mai vota infractori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu