Sunt o târâtură strămutată-n urban, urbanizată cu de-a sila. Perdeaua se dă la o parte, în geam apare nașul perfect - părintele spiritual, calea, adevărul și gheața; revendicăm un creștin pentru odrasla noastră, botez cu uischi din cristelniță.
Iar Timișoara e o târfă. A spune „târfa mea” e o contradicție în termeni (târfa e a tuturor și a nimănui). O tristă amăgire. Trădarea paște despiedicată. Iarba verde îi umflă burta, ei nu-i pasă. Sunt doar gaze.
Timișoara e o târfă. Îmi place găselnița, ca atare - o repet. Nu e târfa mea. Stă ghemuită la ieșirea din stația de benzină, mică și neatinsă. Aș presupune că e prima ei noapte. Prima noapte - întotdeauna a stăpânului.
Sunt cuviosul Paraschiv. Azi, în țol festiv. Simulacru de voie bună. Stăm la aceeași masă, foști dușmani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu