Analfabetar

Adelina Vasiliu, traducătoarea lui Markus Zusak - Hoțul de cărți (n-am înțeles nici de ce în românește e hoț, când e vorba de o fetiță hoață; până o să văd versiunea engleză rămâne așa): „Făceți-l pe copilul ăla să tacă!” Cu accent din josul României, pe ce, firește. Duceți-vă și închideți-l. Puneți-vă pe vine și defecați liniștiți. Editura vă aduce cultura. Taceți, vă rog, făceți liniște!

Sau: „Se abținea să nu fluiere.” Mai încolo: „S-a abținut să nu tușească.” E o luptă pierdută. Auzim azi peste tot: se temea să nu răcească. Bine, accept și asta, limba e vie, oamenii-s neinstruiți, dar nu în limbajul literar, nu în cărți. Dacă mă tem să nu răcesc, logica spune că vreau de fapt să răcesc. 

Apoi, fiecare dar e negreșit însoțit de câte un totuși. Dar totuși. Adversativa celor care n-au încredere în limba pe care o vorbesc. Nici în puterea lui dar - luat de unul singur. Nici în puterea lui totuși. Generații de elevi, prostite de profesori de română semidocți, au ieșit din școală convinse că dar face mereu echipă cu totuși, nu au un suficient simț al limbii care să-i usture la papile din cauză că tocmai comit un rușinos pleonasm. Un exces. În traducerile produse de acești excesivi veți întâlni întotdeauna aceste dar & totuși într-o pereche inseparabilă. Dar cu cine mă bat eu aici? Cu morile?