duminică, 16 iunie 2013

Arunc prosopul

Arunc prosoapele scorțoase pe jos, picioarelor mele, iar trupul mi-l zbicesc frecându-l de gresie. Gresia cu un fin imprimeu fals, depixelizat. Geamul deschis al băii dă fix în fața blocului. Țațele stau așezate pe gard la o șuetă prelungită, comentând corespondența primită de alții; de vecini. Citații, avertismente, popriri. Se întâmplă numai altora.

Există glasuri stridente, de fete în creștere și glasuri mai joase, de fete cărora viața le-a năvălit, de pe-acum, între coapse.

Femeile lui Joyce Carol Oates se lasă dominate voluptuos de bărbați, indiferent care e natura relației - căsnicie sau adulter. Bărbații le acaparează, le captivează (le țin captive, la propriu, câteodată). Ei întind doar lațul, ele intră singure în rotundul imperfect al lațului, și-l strâng cu delicatețe ca pe un cordon chic în jurul taliei. Dorința fascinantă (compulsia) de a sări orbește în neprevăzut, atractivitatea subită a primejdiei. Femeia - victimă a propriei specii. Bărbatul o ia (ca pe o marfă), o posedă, intră în posesia ei, o îngrădește, timp în care el își caută deja o altă împlinire efemeră, în altă parte. Fără a slăbi lațul. Actele de clemență, fărâmițarea proprietății îl emasculează.

Bărbați care se înfig în femei până-n prăsele, până în conștiința acestora. Bărbați pe care femeile îi interiorizează, îi integrează în propriul psihic (ca pe tații lor).

Nu se îndreaptă nici o fată înspre un băiat necunoscut, întins la soare pe plajă, ca să îngenuncheze lângă el și să-i mângâie părul, brațele, întreg trupul. Ca el s-o ia apoi deasupra lui și s-o sărute pasional. Nu se întâmplă asemenea lucruri. Dar e frumos să le crezi posibile.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Să știi că uneori se intâmplă. Și pentru că e neobișnuit, stai să te gândești dacă se intâmplă cu adevărat, sau doar visezi...

cleosejoaca spunea...

ne place să ne daţi târcoale, să ne priviţi, adulmecaţi. iar vouă vă place să ne lăsăm greu, să munciţi pentru ea. it’s a fact. ceea ce nu exclude eventuale derapaje de la normă. mi s-a întâmplat, am făcut să se întâmple. nu pe plajă. prefer obscuritatea, umbrele, neştiutul. eram în club, deci, şi – important – a existat reciprocitate. ne-am oprit unul în faţa celuilalt, ne-am înţeles din priviri şi ne-am sărutat prelung şi năucitor. n-am schimbat un cuvânt. apoi fiecare şi-a văzut de prieteni, de dans. mai târziu ne-am intersectat iar, tot cu sete. atât şi îndeajuns.
e puţină emasculare în a fi tu cea care iniţiază. un schimb de inhibiţii, de frici. mai e şi teama de a fi respinsă, ridicolă. nu-i aşa simplu. nu că nu ar putea fi. până la urmă totul se rezumă la ce îţi doreşti şi ce eşti dispuşi să faci ca să obţii “obiectul” râvnit. până la urmă suntem trândavi şi naivi. ne-am obişnuit să ni se cuvină. ajută şi societatea care livrează totul instantaneu, într-o clipă.

Cristian Sirb spunea...

Cum scriam: e frumos să le crezi posibile.

Îmi place să presupun că ţi s-a întâmplat ţie şi nu o arunci doar aşa, din spirit de contrazicere. Eu am întâlnit asta într-o povestire de Oates.

Cristian Sirb spunea...

Nu-mi place să gândești în locul meu. Mie NU mi-a fost niciodată stimulant „lăsatul greu”, nici lăsata grea, dar asta e altă treabă... Deci chiar fac parte din acele „derapaje”. Nici nu m-am simțit emasculat de inițiativa părții adverse (cum își „alinta” soția regretatul meu prof de română). Ba au contraire!

Mi se pare normal să gândim că ni se cuvine. Altfel, am sta ca paralizați și n-am „lua” nimic.

Dar, am mai scris-o aici, curtarea îmi repugnă. Mai mult ca sigur că este din cauză că am practicat-o prea îndelung, prea de multe ori în van și prea pentru scopuri joase. Adică o curte în sine, în multe rânduri, este mai „înaltă” decât scopul în sine - orizontalizarea. Ceea ce face ridicol demersul. OK, eu am trecut de la ridicol la repugnant. :)

cleosejoaca spunea...

Vorbeam în numele unui (articol nehotărât “un”) bărbat, nu în nume de Cristian. La fel cum tu mai sus vorbeşti de *un* băiat şi *o* fată. Amândoi nehotărâţi. :)
La nivel de discuţie un băiat va invoca / dori pururi o fată înfiptă, lipsită de inhibiţii. Aievea, dacă o astfel de fată apare, nu e pregătit nici s-o primească, nici să-i răspundă. (Din nou, vorbesc despre Gigi Medie, nu despre Cristian.) Nu e pregătit pentru că Gigi Medie nu e foarte sigur în ce anume stă bărbăţia lui (oare de ce?!) şi atunci e simplu să o pună (pe masculinitate) în “curte”, respectiv feminitatea într-o timiditate / pudoare / cuminţenie de galantar.
It’s a shallow world out there.

Cristian Sirb spunea...

Ah, mai limpede acum. De acord.